Coaliţia de guvernare a anunţat „Sprijin pentru România”
Premierul României şi liderul PNL, Nicolae-Ionel Ciucă, liderul PSD, Marcel Ciolacu şi liderul UDMR, Kelemen Hunor, au anunţat luni, 11 aprilie, într-o conferinţă de presă pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, cu un buget de 17,3 miliarde de lei, din care 52% fonduri europene şi 48% fonduri de stat. Premierul României a declarat că acest pachet are trei obiective principale: susținerea economiei pentru o creștere economică sănătoasă, realizarea coeziunii sociale și solidaritate între generații, conform gov.ro.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a spus că sunt vizate de ajutor:
- IMM-urile-ajutor pentru IMM-urile cu cheltuieli de peste 15% la utilităţi;
- transportatorii şi distribuitorii-vor beneficia de o subvenţie de 0,50 lei/litrul de carburant;
- investiţiile publice-5,2 miliarde de lei sunt alocate în acest an pentru continuarea şi finalizarea contractelor în derulare;
- angajaţii în şomaj tehnic-vor beneficia de 75% din salariu până la sfârşitul anului;
- fermierii care procesează produse agricole în ţară-vor beneficia de o primă de 10% din valoarea produselor procesate, începând cu data de 1 iunie; salariul minim în agricultură şi industria alimentară va fi de 3.000 de lei brut;
- familiile cu cel puţin doi copii sau monoparentale, cu venit mai mic de 600 de lei/lună şi pensionarii cu venit mai mic de 1.500 de lei/lună, persoanele cu venit minim garantat, persoanele cu dizabilităţi – toţi vor primi vouchere pentru alimente de bază, în valoare de 50 de euro la fiecare două luni;
- elevii cu burse sociale-vor primi 30 de euro pentru fiecare lună în care sunt organizate cursuri școlare, pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine.
De asemenea, valoarea tichetelor de masă crește cu 50%, de la 20,17 de lei la 30 de lei. Se va dubla norma de hrană pentru pacienții din spitale și vârstnicii instituționalizați de la 11 lei pe zi la 22 de lei pe zi. Toate măsurile din pachet pot fi consultate pe gov.ro.
Foto: gov.ro