CJ a semnat un contract de peste 3,8 milioane de lei pentru ”Construirea Noului Spital Județean”
Consiliul Județean Sibiu face încă un pas important pentru realizarea celei mai mari investiții din județul Sibiu – ”Construirea noului Spital Județean”. La începutul acestei săptămânii a fost semnat contractul pentru prestarea următoarele servicii: consultanță și asistență tehnică – elaborare documentații de atribuire, scrierea cererii de finanțare, precum și realizarea și furnizarea platformei de digitalizare a procesului de achiziții. Valoarea acestuia se ridică la suma de 3.892.500 lei fără TVA față de 4.895.109 lei fără TVA, valoarea inițială.
Contractul a fost încheiat cu ACC INFRASTRUCTURE SRL din Sibiu, pe o perioadă de 16 luni cu posibilitatea de prelungire în funcție de necesitățile legate de asigurarea finanțării obiectivului de investiție.
Alături de experții companiei, echipa tehnică a Consiliului Județean Sibiu va pregăti toate documentațiile pentru achizițiile prevăzute în proiect, inclusiv pentru contractarea lucrărilor de execuție, iar la momentul publicării ghidurilor de finanțare vor elabora cererea de finanțare, asigurând și asistența tehnică pe perioada evaluării acesteia.
Ca element de noutate pentru o investiție publică, aceștia vor realiza o platformă digitalizată a procesului de achiziții, care va asigura un grad ridicat de transparență, eficiență și promptitudine în procesul de achiziție a serviciilor de management și asistență a proiectului, a celor de audit financiar și a lucrărilor de execuție a Noului Spital Județean.
Prin intermediul platformei vor fi integrate informațiile prevăzute în Proiectul Tehnic, cu cele referitoare la Managementul de implementare a proiectului, precum și cu cele care țin de Construcția efectivă a spitalului. Astfel, echipa de proiect va pregăti o primă etapă de digitalizare a întregului proces de planificare, urmărire, execuție și operare a obiectivului de investiții.
”După obținerea Autorizației de Construire și predarea Proiectului de Tehnic de Execuție, facem un alt pas important pentru realizarea celui mai mare proiect de investiție al județului Sibiu. Vom lucra în paralel atât partea de achiziție pentru construirea Noului Spital – care va avea clauze suspensive, dar și cererea de finanțare pentru obținerea de fonduri europene și de aceea o platformă digitalizată va asigura din toate punctele de vedere o gestiune eficientă a întregului proiect. Ne-am propus ca până la sfârșitul anului să încheiem contractul pentru execuția noului spital”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.
Pentru anul 2022, Consiliul Județean Sibiu a prevăzut în bugetul local al județului Sibiu suma de 8.687.440 lei pentru continuarea demersurilor în vederea realizării acestei investiții.