Circulați cu farurile aprinse și în oraș, în timpul zilei! Amenda este de 290 de lei.
Șoferii vor fi obligați, prin lege, începând de vineri, 16 iunie, să circule cu farurile aprinse pe toate drumurile publice și în timpul zilei. Deocamdată, obligația de a utiliza luminile de întâlnire sau cele diurne este impusă doar pe autostrăzi, pe drumurile expres sau pe cele naționale europene.
Noile prevederi sunt cuprinse în Legea nr. 168/2023 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care are următorul conținut:
Articol unic. – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 44, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) În circulația pe toate categoriile de drumuri publice, conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”.
2. La articolul 108 alineatul (1) litera a), punctul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:
„7. nerespectarea obligației de a folosi și pe timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă, pe toate categoriile de drumuri publice”.
Legea nr. 168/2023 a fost publicată în Monitorul Oficial marți, 13 iunie, și va intra în vigoare vineri, 16 iunie.
Șoferii care încalcă dispozițiile acestei legi riscă să fie sancționați cu amendă și două puncte de penalizare. Cum valoarea unui punct-amendă este de 145 de lei, sancțiunea va fi de 290 de lei.