fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

Centrul de Îngrijiri „Tavi Bucur” din Cisnădie va fi modernizat. Licitaţie pentru atribuirea contractului

centrul tavi bucur cisnădie

Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu anunţă printr-un comunicat de presă lansarea licitaţiei pentru contractarea lucrărilor de execuție pentru reabilitarea și modernizarea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Tavi Bucur” din oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu. Ofertele pot fi depuse până miercuri, 7 aprilie 2022, ora 15.00, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), anunţă CJ Sibiu. Costul lucrărilor este de 4.176.838,40 lei fără TVA, iar câștigătorul licitaţiei va avea obligația ca, în termen de 12 luni de la emiterea ordinului de începere, să finalizeze lucrările. De asemenea, la finalizarea lucrărilor, câştigătorul trebuie să asigure o garanţie pentru de 60 de luni.

„Prin această investiție, Consiliul Județean Sibiu își propune să modernizeze și să eficientizeze termic clădirea centrului, precum și să recompartimenteze spațiul pentru a oferi condiții corespunzătoare de cazare și de deplasare persoanelor adulte cu nevoi speciale. De asemenea, se vor realiza lucrări pentru înlocuirea tencuielii, tâmplăriei, pardoselii și instalațiilor. În plus, contractul prevede construirea unui lift exterior și a unei anexe de tip foișor în curtea centrului”, transmite CJ Sibiu.

Centrul „Tavi Bucur”, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu-instituție aflată sub autoritatea Consiliul Județean Sibiu- va găzdui, după modernizare, 20 de beneficiari adulţi, se mai spune în comunicat. De asemenea, se precizează că investiția este posibilă datorită unei sponsorizări oferite de Societatea Națională de Gaze Naturale ROMGAZ S.A, cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România.

Etichete: