fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Medias

Centru Social Comunitar de Agrement și Sport, la Mediaş

 „Am semnat astăzi un contract pe fonduri europene nerambursabile, de peste 22 de milioane de lei, pentru construirea unui centru social comunitar de agrement, pe strada Sticlei. Este un proiect pe care l-am pregătit împreună cu reprezentanții instituțiilor de învățământ, iar pe această cale nu pot decât să le mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-au acordat. Proiectul se întinde pe o perioadă de 18 luni și nu pot decât să îmi doresc ca acest contract să fie respectat așa cum am semnat astăzi. Urez succes firmei care a câștigat această licitație și aștept cu interes ducerea la bun sfârșit a acestui proiect“, anunță Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș.

Proiectul „Centru Social Comunitar de Agrement și Sport“ beneficiază de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, axa prioritară 9 – Sprijinirea Regenerării Economice și Sociale a Comunităților Defavorizate din Mediul Urban, Componenta 1 – POR/2019/9/9.1/7Regiuni.

Obiectivul principal al proiectului „Centru Social Comunitar de Agrement și Sport“ este crearea unei baze materiale capabile să satisfacă nevoile legate de activitățile recreaționale, în special îndrumarea tinerilor în activități sportive, prin înființarea un centru social comunitar de agrement și sport, în suprafață construită desfășurată de 3.890 metri pătrați. Se vor crea spații în care comunitatea marginalizată să poată face sport, beneficiind de un teren de sport interior, panou de cățărat, sală multifuncțională de gimnastică, yoga, fitness, aerobic, spațiu de primire și așteptare, locuri pentru vizionarea evenimentelor sportive și un teren de sport neacoperit, pe acoperișul clădirii.

În mod concret, lucrările propuse a se executa pentru implementarea proiectului constau în: construirea unei săli de sport cu capacitate maximă de 265 de persoane, respectiv 200 de locuri în gradene; crearea unui spațiu de acces corespunzător, cu recepție, garderobă și zonă de pauză; căi de evacuare suplimentare pentru sala de sport; sală multifuncțională (de gimnastică, yoga, fitness, aerobic, etc.) la etaj, cu vestiarele aferente; realizarea de vestiare (dotate cu dulapuri și loc pentru șezut) aferente fiecărei funcțiuni (sală de sport, sală multifuncțională, teren sport acoperiș), cu grupuri sanitare proprii și grupuri sanitare pentru public, toate separate pe sexe; amenajarea unui teren multisport pe acoperișul terasă al clădirii, împrejmuit corespunzător; spațiu tehnic (destinat amplasării centralei termice) și spații de depozitare; fluxuri de circulație interioare și exterioare planificate conform cerințelor legale în vigoare; asigurarea numărului de parcaje necesar pe sau în apropierea amplasamentului investiției (inclusiv prin construirea unei platforme neacoperite cu 9 locuri de parcare); amenajarea unui punct gospodăresc corespunzător, aferent întregii incinte, cu colectare selectivă a deșeurilor; branșarea clădirii la utilități (apă, canalizare, energie electrică) și dotarea ei cu instalații (electrice, sanitare, termice, de ventilație), instalații de detectare și avertizare incendiu; amenajarea spațiilor exterioare adiacente (spații verzi sau pavate): trotuare de gardă în jurul clădirii, alei și platforme pietonale pentru acces din stradă, trepte și rampe corespunzător dimensionate.

Etichete:

Leave a Comment