fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

”Casa Noastră – Experiența Ta”. Regulament pentru cursele off-road din Sadu

Proprietarii de ATV-uri și motociclete avertizați de polițiștii sibieni

Consiliul Local Sadu a aprobat, astăzi, Regulamentul privind conservarea ecosistemului și reglementări privind circulația motocicletelor, ATV-urilor și mașinilor off-road pe raza UAT Sadu – județul Sibiu, în forma agreată și completată în urma dezbaterii publice de marți, 27 iunie.

Regulament echilibrat

Dezbaterea publică a fost principala cheie pentru elaborarea unui regulament echilibrat și benefic pentru toate părțile interesate”, anunță Primăria Sadu, mulțumindu-le tuturor celor care au fost prezenți la ședința de lucru și s-au implicat aducând la masa dezbaterii soluții realiste și sesizând inadvertențe sau neclarități, care au putut fi, astfel, remediate.

La Dezbaterea Publică din data de 27 iunie 2023 au participat 30 persoane, fiind prezenți reprezentanți ai unor instituții publice și ai asociațiilor Transilvania Enduro Trans, Enduro Guided Tours, Wild Ride Tours & Training, Profi Moto Snop, Red Bull Romaniacs.

Principalele modificări și clarificări de conținut aduse regulamentului în urma dezbaterii se referă la:

Definirea criteriilor pentru „îndrumătorii de turism de aventură”, asociații care trebuie să cunoască topografia împrejurimilor, să aibă cunoștințe despre flora și fauna zonei, de prim-ajutor în caz de accidentare și de mecanică.

Includerea în regulament a categoriei „practicanților de sporturi cu motociclete, ATV-uri și mașini off-road neafiliați unor grupuri sau asociații”, care vor avea aceleași drepturi și obligații cu grupurile sau asociațiile.

Clarificarea capitolului de Sancțiuni, în sensul evitării dublei-reglementări și aplicării, în acest sens, a reglementărilor deja în vigoare (Codul Silvic și OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare)

Modificarea cuantumului taxelor prevăzute inițial și introducerea posibilității ca persoanele juridice să achiziționeze abonamente.

Respectul față de nevoile celorlalți este o formă de libertate

Campania publică de conștientizare «Casa Noastră – Experiența Ta», derulată în perioada mai-iunie 2023, a avut ca scop principal provocarea unui dialog deschis și sincer pe temele de interes pentru toate părțile interesate: iubitorii naturii, pasionații de sporturi cu motociclete, ATV-uri și mașini off-road, comunitatea din Sadu și autoritățile publice. Dezbaterea publică din data de 27 iunie a fost o confirmare că valorile comune ne dau echilibrul de care avem nevoie pentru a colabora și a găsi cele mai bune soluții. Respectul față de nevoile celorlalți este o formă de libertate pe care o prețuim și o promovăm prin guvernare participativă. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și au participat activ la elaborarea acestui Regulament”, a declarat Valentin Ivan, primarul comunei Sadu.

Etichete:

Recomandam sa citesti si