fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet

Capela cimitirului din Sadu, ctitoria primului oftalmolog român

Capela cimitirului din Sadu, ctitoria primului oftalmolog român

În cimitirul din localitatea Sadu, judeţul Sibiu, se află o capelă-troiţă ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea, rectitorită mai târziu de una dintre cele mai mari personalităţi născute în satul din Mărginimea Sibiului, medicul oftalmolog Ioan Piuariu-Molnar. Capela este de o valoare artistică deosebită, mai ales prin pictura interioară, realizată de celebrii fraţi Grecu.

Cimitirul „Buna Vestire” din Sadu este unul dintre cele mai vechi din Mărginimea Sibiului. Conform monografiei parohiale, se crede că a fost înfiinţat acum mai bine de 700 de ani. Asemenea cetăţilor medievale, cimitirul este străjuit de un zid gros care ocroteşte mormintele înaintaşilor actualilor locuitori ai satului sibian. Intrarea principală a cimitirului este la rândul ei ocrotită de o capelă cu o pictură naivă, în care se evidenţiază icoana Sfintei Treimi cu Fiul lui Dumnezeu zugrăvit în chip de copil.

În mijlocul cimitirului se află capela-troiţă ridicată de celebrul oftalmolog ardelean Ioan Piuariu-Molnar, în memoria soţiei sale, Ana. Capela a fost pictată la interior de fraţii Grecu, lucru care îi oferă o valoare aparte. „Datele despre capela-troiţă din centrul cimitirului parohiei noastre sunt destul de puţine. S-au păstrat documente puţine, dar din ceea ce ştim, s-a construit în jurul anului 1750 şi a fost refăcută de medicul Ioan Piuariu-Molnar, în memoria soţiei sale, undeva între anii 1780 şi 1800, fiind pictată atunci de fraţii Grecu. Ulterior, a mai suferit două renovări, una în 1871, când doamna Eva Hăuş, o persoană cu posibilităţi financiare, emigrată din Sadu în Statele Unite ale Americii, a decis să o restaureze turnând o bordură de mozaic în partea de jos a capelei şi refăcând tabla acoperişului. În 1971 a fost schimbată tabla din nou, iar acum se află în stare de degradare”, ne-a spus preotul Adrian Drăguşin, de la Parohia Sadu 1.

Capela-troiţă este acum pregătită pentru restaurare. Eforturile comunităţii parohiale şi ale autorităţilor locale se canalizează spre a găsi cele mai bune soluţii şi cei mai buni specialişti pentru a reda strălucirea de altădată a unui monument al spiritualităţii ortodoxe din Mărginimea Sibiului. „Ne dorim ca troiţa să fie repusă în valoare din punct de vedere arhitectural şi istoric. Ne dorim să restaurăm pictura care este de o frumuseţe şi de o expresivitate deosebite. Fraţii Grecu erau cei care pictau cu sufletul şi am spune că în vârful penelului lor se găsea şi o parte din sufletul lor, lucru care trebuie păstrat şi, din fericire, în stadiul actual al picturii, ea poate fi salvată, restaurată şi păstrată pentru posteritate. Tot fraţii Grecu sunt cei care au pictat o parte din biserica veche din Sadu, ridicată iniţial în secolul al XIV-lea. Ne gândim ca acoperişul troiţei să fie refăcut din şiţă (şindrilă, n.r.), în stil autentic ardelenesc specific comunei Sadu, aşa cum, cel mai probabil, a fost la începuturile ei”, ne-a mai spus preotul Adrian Drăguşin.

Personalitate de seamă din Sadu

Mărturia principală a implicării medicului oftalmolog Ioan Piuariu-Molnar în rectitorirea capelei din cimitirul satului său natal este chiar inscripţia de pe crucea din interior. Ioan Piuariu-Molnar a fost fiul celebrului preot Ioan Piuariu, numit „Popa Tunsu” pentru că a fost arestat şi tuns de plete şi barbă în piaţa Sibiului, împreună cu alţi preoţi mărturisitori, oponenţi ai Uniaţiei. Pe lângă activitatea sa academică în domeniul medicinei, Ioan Piuariu-Molnar s-a remarcat şi printr-o activitate culturală şi patriotică. „În pisania care se găseşte în centrul troiţei, în faţa mesei, autorul spune că a fost ridicată de Ioan Piuariu-Molnar – primul medic oftalmolog al ţării şi una dintre cele mai importante personalităţi pe care comuna noastră le-a avut şi cu care se mândreşte -, în memoria soţiei sale, mormântul ei fiind lângă troiţă. Capela a făcut-o pe cheltuiala sa, la acea vreme fiind medic oftalmolog şi profesor la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Secţia de Oftalmologie de acolo chiar el a înfiinţat-o şi a fost primul profesor universitar de acest tip din România”, continuă părintele Adrian Drăguşin.

Familiile de preoţi

Pe lângă cimitirul comunei, găsim morminte ale personalităţilor din Sadu şi lângă Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitate. Vechea biserică din Sadu, un monument de artă şi spiritualitate din Mărginimea Sibiului, are în jurul ei mai multe morminte ale familiilor de preoţi care au păstorit aici. Conform monografiei parohiale, informaţii despre preoții care au păstorit la Sadu s-au păstrat doar după anul 1700, deoarece vechile documente au fost arse.

 

Etichete: