fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Naţional

Campionii olimpici Elisabeta Lipă și Marius Urzică devin noii ambasadori ai Legal Half-Marathon 2022

Toți iubitorii de alergare, începători sau performeri, atât din rândul publicului larg cât și din rândul comunității juridice naționale și internaționale, sunt așteptați să participe pe 27 martie 2022 la Legal Half-Marathon. Traseul competiției este unul plat, potrivit pentru stabilirea de noi recorduri personale și va porni din fața Tribunalului București.

 

Categoriile de curse pentru publicul larg și pentru profesiile juridice sunt:  semimaraton -21,1km, semimaraton-ștafetă – 21,1km, cursa 10km, cursa 3km. De asemenea, vor fi organizate și curse pentru copii.

 

Înscrierile se pot face pe: www.legalrun.ro.

 

Legal Half-Marathon are o puternică componentă caritabilă și este susținut de marii campioni olimpici Elisabeta Lipă și Marius Urzică, de multiplul campion național și balcanic la maraton și semimaraton, Alexandru Corneschi, finalistul olimpic de la Tokyo Alexandru Novac, campioana europeană și medaliata olimpică Steliana Nistor și jurnalistul de televiziune Marius Rădulescu.

 

“Prima mea dragoste în sport a fost atletismul iar sora mea, cu 6 an mai mare decât mine, care practica atletismul, era modelul meu. De aceea sunt mai mult decât bucuroasă să fiu Ambasador al Legal Half-Marathon!  Sportul înseamnă viață și bucurie iar la Legal Half-Marathon avem ocazia să alergăm  pentru cei care au nevoie de noi: copiii și adulții care se confruntă cu boli incurabile, copiii cu autism, copiii aflați în situații vulnerabile și tineri instituționalizați din România. Vă aștept pe 27 martie 2022, la ora 09:00, în fața Tribunalului București, să dăm start faptelor bune, împreună!” a declarat Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică la canotaj, maestră emerită a sportului.

Elisabeta Lipă a obținut 5 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz la șase olimpiade, a fost de 25 ori campioană a României. În 2000 a fost declarată de Federația Internațională de Canotaj cea mai bună canotoare a secolului XX.

 

Marius Urzică a urcat pe prima treaptă a podiumului olimpic la cal cu mânere, la Jocurile de la Sydney, din 2000.  El este primul și unicul campion olimpic al gimnasticii masculine din România. Este supranumit “Regele calului cu mânere după ce, în 2001, a reușit să obțină nota 10,00 pentru exercițiu la Glasgow Grand Prix. Două elemente din gimnastica artistică, unul la cal cu mânere și unul la paralele, îi poartă numele.

 

“M-am alăturat cu drag Legal Half Marathon ca ambasador și îi felicit pe toți cei care  aleg sportul ca o cale sigură de a lupta împotriva stresului zilnic și a sedentarismului! Cred din tot sufletul că fiecare dintre noi are puterea să se schimbe pe sine și să schimbe lumea. Fondurile strânse în cadrul Legal Half-Marathon, dar și cele adunate de alergătorii pe platforma www.galantom.ro, sunt dedicate asigurării de servicii gratuite copiilor și adulților care se confruntă cu boli grave, copiilor cu autism, copiilor aflați în situații vulnerabile și tinerilor instituționalizați din România.“

 

Start faptelor bune la Legal Half-Marathon

 

La înscrierea pe website-ul  www.legalrun.ro, fiecare alergător va putea opta pentru una dintre cauzele caritabile ale evenimentului:

 

HOSPICE Casa Speranței

 

Anul acesta, la aniversarea a 30 de ani HOSPICE Casa Speranței, avem ocazia să reunim #TeamHOSPICE la Legal Half Marathon. În toți acești 30 de ani, mulți pași de alergare s-au făcut și toți acești pași au construit bucăți de sprijin. Datorită energiei alergătărilor s-au strâns de fiecare dată nu doar km, ci și donații, sume care ne-au ajutat să oferim servicii de îngrijire paliativă. Drept urmare, experiențele anterioare ne îndreptățesc să credem că pe 27 martie ne reunim în forță și capabili să aducem binele și speranța acolo unde e mai mare și mai mare nevoie. Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”, afirmă Mirela Nemțanu, Director Executiv HOSPICE Casa Speranței.

 

Autism Voice

ˮSuntem recunoscători că putem și anul acesta să strângem alături de #TeamVOICE oameni deosebiți ce cred, ca și noi, că orice copil cu autism merită să i se dăruiască o voce, pentru a crește în adulți funcționali și activi social. De 14 ani, Autism Voice luptă pentru a recupera și integra social copiii cu tulburări din spectru și pe familiile acestora. Datorită acțiunilor precum Legal-Half-Marathon și a oamenilor care donează pentru cauza micuților afectați neuro-psihic, reușim să spargem bariere și să avem optimism și forța ca să facem din ce în ce mai mult. Împreună putem să realizăm Binele mai mare, ceea ce face lumea să se miște în bine, așa cum ne dorim cu toții!ˮ, susține Nicoleta Mariana Orlea, Director de Fundraising Autism Voice.

 

The Social Incubator

“Ne bucurăm să fim din nou implicați alături de partenerii noștri de la Legal Half-Marathon în această competiție. Am aliniat la start cauza tinerilor din medii vulnerabile, în jurul căreia ne-am construit activitatea timp de 8 ani. Cu ajutorul participanților la Legal Half-Marathon le vom facilita în continuare tinerilor accesul la educație, incluziune socială și la un viitor demn prin muncă. Astfel, speranța că nu vor fi din nou abandonați de noi toți, ca societate, capătă și mai multă substanță. Credem în energia sportului care aduce oameni împreună în slujba binelui. 

Le mulțumim tuturor suporterilor The Social Incubator care vor alerga la Legal Half-Marathon. Ne vedem pe  27 martie 2022, la ora 09:00, în fața Tribunalului București.”  a afirmat Adriana Preda, Director Executiv al Asociației The Social Incubator.

Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale

 

„Echipa de V.I.S. a reușit ca în primul an de la înființare să amenajeze șapte camere de audiere

dedicate copiilor-victime în parchetele din: Constanța, Vrancea, Vâlcea, Sibiu, Mureș, Argeș și Bacău. Suntem de cursă lungă și pentru că ne plac maratoanele, vom alerga la Legal Half-Marathon ca să construim împreună cel de-al optulea #LocdeBine, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – DIICOT, acolo unde copiii sunt intervievați în dosare de pornografie infantilă, trafic de persoane și exploatare sexuală”, declară Mihaela Chiper, președinte al Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale.

 

Legal Half-Marathon este un eveniment organizat de Asociatia EOS D’ART,  în parteneriat cu Asociația Club Sportiv Elite Running, BAROUL BUCURESTI, Primăria Municipiului Bucuresti, Irina Ghineț – Comunicare&PR și are ca scop promovarea mișcării (alergarea în aer liber) și a unui stil de viață sănătos.

 

EOS D’ART este o asociație care se implică în susținerea și promovarea de programe educaționale non-formale – proiecte culturale, ateliere de arte și alte discipline educaționale și organizarea de conferințe, seminarii, cursuri în domeniul sportiv, cât și campanii de informare pentru copii și adulți cu privire la un stil de viață sănătos, atât din punct de vedere fizic, cât și socio-emoțional.

 

Elite Running este o asociație a iubitorilor de sport care împărtăşesc bucuria de a petrece timpul liber alergând în natură. Antrenamentele noastre sunt vesele, iar atmosfera e prietenoasă. Mulţi dintre cei care ni s-au alăturat, au răspuns la început provocării de a-şi schimba stilul de viaţă şi de a da mai multă atenţie sănătăţii lor. Însă după multe antrenamente, îşi descoperă noi resurse şi doresc să se autodepăşească la fiecare competiţie, devenind “alergători de elită”.

 

Etichete: