fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Biserica din curtea SCJU Sibiu, prădată de hoți

Biserica cu hramul “Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Luca al Crimeei”, lăcaș de cult aflat în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a fost prădată acum câteva zile de autori necunoscuţi, hoţii reuşind să plece cu suma aproximativ 100 de lei, bani luaţi din cutia milei.

„La data de 17 ianuarie, în jurul orei 09:30, polițiștii sibieni au fost sesizați despre faptul că, în cursul nopții de 16/17 ianuarie, persoane necunoscute au forțat intrarea într-un lăcaș de cult din municipiul Sibiu și ar fi sustras o casetă cu bani, aproximativ 100 de lei. În urma verificărilor efectuate, caseta a fost găsită în apropierea lăcașului, constatându-se că sistemul de închidere a fost forțat și suma de bani a fost sustrasă.”, potrivit reprezentanților IPJ Sibiu.

În cauză, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării persoanelor implicate și aplicării măsurilor legale în consecință.

Cercetările se efectuează sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Foto: ziuaonline.ro

Etichete: