fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

Bazna are Serviciu de Evidenţă a Persoanelor

Cei 4.000 de locuitori ai satelor Bazna, Boian și Velț au posibilitatea de a-și obține actele de identitate de la Primăria comunei Bazna. Astăzi, a avut loc inaugurarea Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Bazna, înfiinţat prin Hotărârea nr. 47/2021 a Consiliului Local. Acest spațiu, dotat cu toate echipamentele necesare, va funcționa în sediul Primăriei Bazna, de pe strada Principală nr. 500.

SPCLEP Bazna este cel de-al 21-lea serviciu de specialitate înfiinţat în judeţul Sibiu, ca urmare a actualizării arondării unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ la serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Sibiu nr. 250/2023.

Deschiderea SPCLEP Bazna este rodul unei activități complexe, al unui efort comun al mai multor instituții cu atribuții în domeniu: în primul rând al implicării și participării autorității publice locale, Biroului Județean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor Sibiu, Direcției Județene de Telecomunicații Speciale Sibiu, activități desfășurate sub atenta coordonare a Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Sibiu, instituție de interes public aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu, care va avea rolul de a coordona și controla metodologic activitatea specifică desfășurată de către acest serviciu”, precizează Florin-Ioan Munteanu, director executiv al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu.

Etichete:

Recomandam sa citesti si