fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Sănătate Sibiu Social

Bazar caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Denisa

Bazar caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Denisa
Denisa este un copil, care la cei 9 ani suferă de Sarcom Ewing, o boală gravă și rară și are nevoie de operație în străinătate. Denisa așteaptă răspuns de la mai multe centre universitare din Europa, care au competente pe acest gen de operații, Franța, Germania. Mai mulți sibieni cu suflet mare s-au mobilizat în aceste zile și prin intermediul rețelelor de socializare au anunțat organizarea unui bazar caritabil, sâmbătă, 3 octombrie, în Piața Habermann.
În acest sens au organizat pe pagina de Facebook evenimentul Bazar pentru Denisa, unde putem vedea cât de dornici sunt sibienii să se implice în strângerea de fonduri pentru tratementul Denisei. Sunt scoase la licitație jucării, haine, bijuterii, ghete, cărți, tablouri, dar și lapte praf, ghivece cu flori, telemea din lapte de bivoliță, iar o doamnă și-a scos la licitație rochia de mireasă. Toate acestea pot fi cumpărate în acest weekend din Piața Habermann.
„Rochița de mireasă, culoare ivory, mărimea 36/S, trena detașabilă. Se poate proba in cartier Strand, Sibiu. Preț de pornire 100 lei, bănuții în contul Denisei, dovadă în comentarii. Licitația se termină în 09.10.2020, ora 15:00” este una dintre postările pe pagina de Facebook a evenimentului.
De asemenea, produsele pentru bazar sunt colectate în aceste zile și prin intermediul persoanelor Veronica Buiuc – Piața Habermann, Giorgiana Matiu – zona centrală, Sorina Ienciu – zona Gării, Ioana Sărătean – zona Țiglari și Ana Tăban – zona Ștrand și Șelimbăr.
„Primim donații de orice fel (haine si încălțăminte copii și adulți, cărți, jocuri și jucării, obiecte de decor, electrocasnice, etc) în stare foarte bună și bună până vineri, 02.10.2020! Mai colectăm produse pe cartiere și direct la Piața Habermann până vineri seara. Este important să avem și mulți vizitatori/cumpărători sâmbătă, așa că invitați-vă prietenii să facă o plimbare până la târg. Deja știm că vom avea multe produse frumoase, gustări delicioase, limonada, surprize pentru copii. Vă așteptăm!”, este mesajul organizatorilor Bazarului pentru Denisa.

Donații directe în conturile de mai jos:

Tufis Cindrea Simona Alina
CONT ING:
  • RO76INGB0000999910696994 cont lei
  • RO59INGB0000999910705933 SWIFT INGBROBU cont euro 
CONT BANCA TRANSILVANIA
RO70BTRLRONCRT0148547301

 

Etichete: