Aur și bronz, la European School Combat Games
Sibienii David Talpoș și Darius Scheau au cucerit două medalii la European School Combat Games 2023, secțiunea Sambo, chiar în prima zi a competiției desfășurate la Belgrad, Serbia. David Talpoș a luat aurul, în timp ce colegul său a primit medalia de bronz. Sportivii antrenați de Daniel Natea reprezintă Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sibiu la competiția europeană dedicată sporturilor de contact, care se va încheia în 3 iunie.
David Talpoș are 17 ani și este elev în clasa a X-a, la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” din Sibiu.