fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

Au crescut furturile de curent electric la Sibiu

Reprezentantii companiei Electrica sunt îngrijorati de numărul tot mai mare de furturi şi branşări ilegale înregistrate în ultima perioadă de timp.

Furturile de energie electrică au crescut anul trecut cu 10%, a declarat Iacob Blagu, directorul Sucursalei Sibiu a Electrica Distribuţie Transilvania Sud S.A., citat de Agerpres.

”Ponderea acţiunilor de furt de energie electrică este îngrijorătoare, mai ales că, la nivelul lunii ianuarie a anului 2013 s-au înregistrat deja un număr de 24 de note de constatare de consum fraudulos în zona Mediaş, Brateiu. Analizând datele din anii precedenţi, putem afirma că, consumul fraudulos a crescut cu aproximativ 10 % in anul 2012 faţă de anul 2011. Cel mai mare prejudiciu adus la nivelul anului 2012, în judeţul Sibiu, este de 2.908 kWh in rândul persoanelor fizice şi de 40.867 kWh in rândul persoanelor juridice, prejudicii care au fost recuperate in totalitate”, a precizat Iacob Blagu.

Potrivit acestuia, Electrica a făcut anul trecut, nu mai puţin de 5.660 de controale, din care, majoritatea, 3.000 împreună cu Poliţia, 1.610 cu Jandarmeria, iar 1.050 cu forţe proprii. Doar în luna ianuarie a acestui an, Electrica a efectuat 650 de controale împreună cu Poliţia şi Jandarmeria.

Etichete:

Recomandam sa citesti si