fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Atenție la valabilitatea cărții dumneavoastră de identitate! Aveți buletin de identitate de tip vechi? Până la sfârșitul lui 2016 trebuie preschimbat

Atenție la valabilitatea cărții dumneavoastră de identitate!

Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Sibiu reamintește pe această cale că fiecare cetățean are obligația legală, conform OUG 97/2005, Legii 290/2005 și HG 1375/2006, de a se prezenta la ghișeele serviciului public amintit pentru a obține un act de identitate valabil, în următoarele cazuri:  primul act de identitate la vârsta de 14 ani, la expirarea precedentului act de identitate, la schimbarea domiciliului sau stării civile, în cazul pierderii, furtului, deteriorării buletinului sau cărţii de identitate, precum şi pentru a solicita înscrierea vizei de reședință (flotant) persoanelor care locuiesc temporar la altă adresă decât cea de domiciliu. De la începutul anului și până în prezent funcționarii acestui serviciu public au emis peste 6.000 de cărți de identitate, aproape 300 de cărți provizorii de identitate și au aplicat 1.700 de vize de reședință. În ciuda acestor eforturi, în evidențele serviciului amintit figurează încă 7.000 de persoane din Sibiu și din cele 10 comune arondate municipiului care dețin acte de identitate expirate și nu s-au prezentat pentru a le preschimba. Aceleași evidențe arată că un număr de 1.700 de tineri care au împlinit deja 14 ani nu au obținut un act de identitate, așa cum au obligația să o facă. Prin urmare, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Sibiu face apel la toate aceste persoane, invitându-le să se prezinte de urgență la ghișeele din sediul Primăriei Sibiu pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3 și să facă demersurile necesare pentru a intra în legalitate. Această invitație este cu atât mai importantă cu cât, în mai puțin de o lună, vor avea loc alegeri locale și nu vor avea posibilitatea să își exprime votul dacă nu dețin o carte de identitate valabilă. Preschimbați buletinul de identitate vechi până la sfârșitul acestui an. Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Sibiu atrage atenția persoanelor care dețin încă buletin de identitate de tip vechi că au obligația ca până la sfârșitul acestui an să îl înlocuiască cu o carte de identitate. Această obligație este specificată în articolul XI al OUG 82/2012.

sursa foto: mediafax.ro

Etichete: