fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Cultură Sibiu Timp Liber

Artista Ada Milea va susține un concert dublu la Teatrul Gong

Teatrul „Gong” Sibiu programează un al doilea concert cu Ada Milea, în data de 10 septembrie, după ce biletele pentru primul concert au fost epuizate în mai puțin de trei ore de la anunț. Astfel, artista va susține un concert dublu la Sibiu, de la orele 17:00 și 19:00. Numărul de locuri rămâne limitat. Știrea inițială poate fi citită aici.

„E o bucurie copleșitoare să ne reluăm activitatea cu public, în interior, după o pauză de aproape șase luni! Teatrul tânăr e un segment puternic afectat de această pandemie, dar esențial în dezvoltarea unei comunități, prin promovarea educației non-formale și a incluziunii sociale în rândul noilor generații. Suntem recunoscători administrației locale pentru tot sprijinul acordat în ultimii ani, dar mai ales în această perioadă. Teatrul nostru a crescut enorm în ultimii cinci ani, iar acest lucru a fost posibil doar printr-un dialog bun cu Primăria Sibiu. Fără implicare, teatrul dispare!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Ada Milea revine la Sibiu cu un concert solo, ce reunește cântece adaptate dintr-un portofoliu de spectacole montate în teatrele din toată țara. Accesul publicului la concert se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor puse în vânzare atât online prin teatrulgong.ro, cât și la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4. Costul unui bilet este de 14 lei și este valabil pentru o singură persoană.

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si