fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Cultură

“Arca lui Noe” la Filarmonica de Stat Sibiu

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu susține primele concerte educative din anul 2023, sub conducerea muzicală a dirijoarei Dalma Toadere Kovács. Acestea sunt recomandate copiilor cu vârste între 5 și 10 ani.

Concertele vor avea loc la Sala Thalia, în zilele de vineri, 13 ianuarie, respectiv vineri, 20 ianuarie, de la orele 10.00 și orele 11.00.

Proiectul “Arca lui Noe” își propune să familiarizeze copiii cu repertoriul clasic, prin asocierea instrumentelor cu diferite animale îndrăgite de cei mici sau cu fenomene ale naturii, bazându-se pe puterea muzicii de a evoca imagini.

Luna ianuarie vine cu multe noutăți, printre ele se numără și concertul simfonic pentru copii ‘Arca lui Noe’ în colaborare cu Filarmonica de Stat Sibiu. Este emoționant pentru mine să merg în orașul unde maestrul meu, Petre Sbârcea, este cetățean de onoare și un simbol al muzicii culte. Sper ca această primă întâlnire cu elevii din Sibiu să îi lase cu dorința de a participa din nou la concertele viitoare, plănuite special pentru ei! Mulțumesc conducerii pentru invitație!, declară lect.univ.dr. Dalma Toadere Kovács.

asCULTă:

  • A. Mozart: Dans german KV 600 “Kanarienvogel”
  • Rossini: “Furtuna” din opera “Cenerentola”
  • Rossini: Uvertura la opera “Wilhelm Tell” (fragment)
  • Verdi: “Trubadur”
  • Elgar: “Pomp and Circumstance” nr. 1 (fragment)
  • Berlioz: “Danse des Sylphes”
  • Mussorgski: “Limoges” (“Tablouri dintr-o expoziție”, orch. Tushmalov)
  • Massenet: Muzica de scenă din opera “Thaïs”
  • Saint-Saëns: “Elefant”, “Măgari”, “Broaște țestoase”
  • Offenbach: “Cancan”
  • Vivaldi: “Primăvara” (fragment)
  • I. Ceaikovski: “Pizzicato” (fragment din Simfonia a 4-a)

Participarea se face în baza biletelor în valoare de 10 lei, disponibile la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu. Pentru informații suplimentare și rezervări individuale sau în grup, cei interesați sunt invitați să sune la 0735.566.486.

“Arca lui Noe” la Filarmonica de Stat Sibiu