Aniversare de 80 de ani: Maria Gașpar – o preoteasă model și o viață trăită sub semnul jertfei

Pentru Biserica „Sfânta Treime” din oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu, luna septembrie n-a fost doar luna „începuturilor”, Biserica rememorând liturgic la 1 septembrie începutul anului bisericesc, zi în care Mântuitorul Iisus Hristos şi-a început activitatea publică, zi care după tradiţia moştenită din Legea Veche este și ziua în care a început creaţia lumii. Ea s-a juxtapus și cu un prilej deosebit de bucurie aniversară: doamna preopteasă Maria Gașpar, soția mult regretatului și jertfelnicului preot Gheorghe Gașpar, ctitorul frumoasei biserici de la Cisnădie, supranumită „Catedrală Mireasă a Preasfintei Treimi”, aici, la poalele Măgurii, a împlinit vârsta de 80 de ani!

Părintele Gheorghe Gașpar, ctitorul bisericii

Activitatea liturgică din această comunitate a început în 1964 într-un local impropriu: o casă de locuit a unei familii de șvabi. La plecarea lor în Banat aceștia au decis să doneze imobilul, care a fost amenajat ulterior, în acest sens, cu un turn, cu cruce și obiecte de cult. Până atunci, credincioșii ortodocși din partea de sus a orașului Cisnădie nu aveau preot și au beneficiat de serviciile religioase ale preoților din Sadu. În urma apelului făcut la Arhiepiscopia Sibiului, s-a oferit să vină sporadic, din Sadu, preotul Oros. În 1970 este numit paroh Gheorghe Gașpar, cel ce a fost ales și chemat de Dumnezeu să zidească această biserică sfântă. De numele său se leagă episodul eroic al ridicării „Bisericii Ortodoxe Cisnădie II”, într-o epocă în care, sub regimul comunist, bisericile se dărâmau în țara întreagă. Născut la 1 iunie 1937, în comuna Cîrjiţ, judeţul Hunedoara, părintele Gheorghe Gaşpar a absolvit cursurile Institutului Teologic din Sibiu în anul 1962. În 1963 s-a căsătorit cu Maria Cimpoca, originară din Sadu. A fost numit preot în Retiş, judeţul Sibiu, în anul 1963, unde a păstorit până în 1970. Acolo a reuşit, cu resurse reduse, să repare casa parohială. În urma elaborării unei lucrări, considerată cea mai bună din întregul curs, sub conducerea ştiinţifică a lui Dumitru Stăniloae (1969), a îndeplinit condiţiile pentru a fi numit preot în Cisnădie. După numirea sa la Cisnădie, preotul Gheorghe Gașpar a început de îndată demersuri la forurile în drept pentru a ridica o biserică după toate canoanele și rânduielile ortodoxe. Dar s-a izbit sistematic de refuzul autorităților. În lipsa oricărei aprobări, cu un consiliu parohial nou constituit, părintele Gheorghe Gașpar a decis să treacă la fapte în anul 1984, ridicând acest lăcaș de cult. Biserica a fost închinată Preasfintei Treimi și a fost ridicată prin darurile credincioșilor harnici și evlavioși care, cu dragoste și osteneală, strânși în jurul părintelui, au contribuit fiecare după puterea lor. Construcția bisericii a fost terminată, cu multă jertfă, în anul 1989. Părintele Gheorghe avea să plece la Domnul în anul 2009, la doar 1 an de la mutarea în veșnicie a fiului său, părintele Ciprian Gașpar, ctitorul bisericii din Cisnădioara.

Preoteasa Maria Gașpar

Astfel, în amintirea acelor ani de jertfă, într-un cadru solemn, cei doi preoți parohi alături de fiul doamnei preotese împreună cu familia acestuia, înconjurați de persoanele apropiate și pietenii de suflet ai doamnei Gașpar, au sărbătorit ziua ei de naștere printr-o slujbă de Te Deum prin care s-a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru cei 80 de ani de viețuire și jertfelnicie în slujba lui Dumnezeu și a Bisericii. Rugăciunea a fost urmată de un moment de laudatio din partea celor doi preoți (Fănel Scarlat și Cătălin Crișan) și de o slujbă de pomenire la mormintele soțului doamnei preotese, pr. Gheorghe Gașpar, și fiului acestora, părintele Ciprian Gașpar, aflate în curtea bisericii.

La final, toți invitații au participat la o agapă frățească unde au avut prilejul să aducă mulțumiri și felicitări.

Cu acest prilej, două persoane foarte apropiate doamnei preotese, fiul și nora acesteia, au avut bucuria să aducă fiecare câte o mărturie care evocă chipul preotesei jertfelnice și dedicate soțului și familiei sale (micro-ecclesia – Sfântul Ioan Hrisostom) dar și preotului și misiunii sale în familia cea mare a parohiei, Biserica.

Chipul preotesei în mărturia nurorii sale (Elena Daniela Gașpar)

„Sfântul Apostol Pavel spunea: «Bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa. Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?» (I Tim 3, 4-5).

Cred că nu întâmplător insistă apostolul pe întâietatea familiei, întrucât aici, în familie, se duce adevărata luptă, aici se pun bunele temelii ale slujirii totale, sincere şi fără menajamente diplomatice şi abia apoi se transmit în rândurile enoriaşilor. Din familia preotului transpare totul în parohie, după cum se spune: „Casa preotului are pereţi de sticlă” iar preoteasa poate sta spre căderea sau spre ridicarea preotului. Acestei personalităţi eroice i se cuvin multe pentru răbdarea, tăcerea şi pentru delicata ei prezenţă. Femeia, prin Harul lui Dumnezeu, este o prezenţă a jertfei, a devotamentului, a dragostei şi a căldurii, datorită marei cinste care i-a fost dăruită de a fi lângă soţul ei preot. Este adevărat că şi pe tine te-a chemat Dumnezeu spre primirea unei mari cinste, anume spre a deveni soţia şi conlucrătoarea slujitorului Lui pe pământ. Putini știu însă ce presupune această chemare dumnezeiască.

Deci, acest articol se doreşte a fi o laudă firavă şi o mulţumire pentru d-na preoteasa Maria Gaspar, o prezență atât de delicată în biserica noastra și totuși, încă atât de puternică, la cei 80 de ani pe care tocmai i-a împlinit.

Nu e puțin lucru să te caracterizeze pretutindeni şi întotdeauna sinceritatea şi transparenţa, să fii conştientă şi să simţi că trebuie să te mişti în cadrul modestiei şi al smereniei. Cât de grea este lupta, câtă introspecţie şi rugăciune, câtă rezistenţă, câtă perseverenţă ca să te poţi lupta pentru dobândirea desăvârşirii.

Nu e puțin lucru să ai puterea de a-ţi chivernisi viaţa, să te jertfeşti fără răsplată, fără plânset, fără geamăt şi să înaintezi ignorându-ţi propriul eu.

Nu e puțin lucru să conștientizezi că eşti de o neapărată nevoie lângă soţul tău preot, în parohia ta, să ai capacitatea de a fi o prezenţă discretă, sinceră şi spontană la clipele de bucurie şi de întristare din parohia care este pentru tine marea ta familie.

Și totusi, d-na preoteasă a reușit toate acestea, rămânând un model de smerenie și modestie, dăruindu-se dragostei și jertfei în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă, fără limite, chiar dacă viața a încercat-o din greu. Iar dacă o intrebi cum a reușit, răspunsul ei este simplu «Dumnezeu a fost tot timpul cu mine, nu m-a părăsit niciodată»”.

…despre mama: mărturia fiului (Oliviu Gașpar)

 „Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte cele mai multe amintiri pe care le am cu mama și tata, sunt cele cu ei plângând (cel putin până în 1991) sau cu tata slujind la biserică iar mama îngrijind toate persoanele bolnave din familie si rugându-se zilnic 4-5 ore.

Marile necazuri au început în anul 1978 când au aflat ca fratele meu, pr. Ciprian, are leucemie și nu va supraviețui, iar apoi au început problemele și greutățile legate de construcția bisericii, culminând cu șocul împușcării mele în 1989 (până au ajuns la Alba Iulia, au crezut că sunt mort).

Singura perioadă oarecum mai liniștită pentru mama a fost între 1991-2005, perioada în care pr. Ciprian a terminat Teologia, s-a căsătorit și a ridicat biserica de la Cisnădioara, chiar dacă în această perioadă a mai îngrijit 2 persoane bolnave din familie.

Începând cu 2006, boala fratelui meu a recidivat, acesta plecând la Domnul în 2008, după 2 ani de mare suferință, doi ani în care mama i-a fost alături prin spitale și țări străine. Supărarea l-a doborât și pe tata care s-a îmbolnăvit și a murit după un an, în 2009.

Uitandu-mă în urmă, pot spune că în viața ei, mama a stat și a cunoscut mai mult spitalele decat orașul. Cred sincer ca până la varsta aceasta de 80 de ani, numai postul, rugaciunea și impartașania au ținut-o în viață, sănatoasă. De câte ori povestesc cu ea, discuția se termină cu aceeași concluzie: «Dragul meu, atât de mult m-a ajutat pe mine Dumnezeu în viața, încât e greu de exprimat în cuvinte»”.

„Bucuria de a sluji”

Preoteasa Juliana Schmemann, soţia regretatului părinte de origine rusă Alexander Schmemann (1921-1983), profesor liturgist şi teolog, decan al Seminarului „Sf. Vladimir” din New York şi administrator bisericesc implicat în naşterea Bisericii Ortodoxe din Americane, în cartea Bucuria de a sluji. Gânduri pentru preoteasa și femeia ortodoxă, oferă o perspectivă relevantă asupra rolului femeii în Biserică în general şi al preotesei în special, o mărturie actuală, clară şi profundă care ne-a fost dăruită cu multă dragoste şi smerenie, la capătul unei vieţi trăite din plin, cu bucurie, respect şi recunoştinţă: „Indiferent dacă eşti soţie de preot sau doar participi activ la viaţa comunităţii bisericeşti din care faci parte, există două variante: fie ai îndeajuns respect de sine ca să-ţi dezvolţi personalitatea, fie vei deveni atât de vulnerabilă încât, fără să vrei, îţi vei suprima personalitatea ca răspuns la cerinţele vieţii în Biserică”. Autoarea dă sfaturi înţelepte despre felul în care greutăţile slujirii pot fi abordate şi depăşite. (Jean-Claude Larchet):

„Fii tu însăţi. Să nu te gândeşti că dăruind te vei împuţina. Dimpotrivă: te va urca mai sus pe scara ce duce spre Împărăţie. Uneori te superi? Bineînţeles! Dar să nu rămâi supărată. A lăsa deoparte supărarea te ajută să-ţi păstrezi starea bună, libertatea credinţei, să slujeşti, să iubeşti şi să alegi ceea ce te îndeamnă conştiinţa să alegi. Preţuieşte această bucurie cu totul specială, aceea de a fi căsătorită cu un preot. Preţuieşte această bucurie specială de a fi cu Domnul «ca unul care slujeşte» (Luca 22, 27). Soţul tău se bazează pe tine chiar şi atunci când nu-ţi dai seama. De aceea rolul tău este esenţial; nu neapărat evident, dar esenţial”.

Această slujire a avut bucuria să o aducă în dar lui Dumnezeu și Bisericii Sale și doamna preoteasă Maria Gașpar.