fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sibiu

Amenzi pentru cerșetorie

Printre atribuțiile agenților Poliției Locale în patrulare se numără identificarea și sancționarea celor care apelează la mila cetățenilor.
În primele șase luni ale acestui an, polițiștii locali au aplicat 321 de sancțiuni pentru cerșetorie și 8 pentru îndemn la cerșetorie, aplicate părinților care își îndeamnă copiii să cerșească. Numărul este comparabil cu cel al amenzilor aplicate în aceeași perioadă a anului trecut. Amenda pentru cerșetorie este cuprinsă între 100 și 500 de lei.
Aceste acțiuni se desfășoară în toate zonele orașului, însă unele sunt preferate de cei care cerșesc. Astfel, în prima jumătate a acestui an, cele mai multe amenzi – 48 – s-au aplicat în Piața Unirii. Pe B-dul Nicolae Bălcescu s-au aplicat 42 de sancțiuni, pe B-dul Mihai Viteazul 29, pe str. General Magheru 27 de sancțiuni, pe strada Mitropoliei 23, pe str. Semaforului un număr de 21 de sancțiuni, pe str. Nicolae Iorga 10, în Piața Mare 9, pe str. Lungă 8, în Piața Mică 8, pe Șoseaua Alba Iulia 8, iar pe Calea Dumbrăvii 7 sancțiuni.
Conform statisticilor Poliției Locale, aproximativ 90% din cei care cerșesc în municipiul Sibiu provin din alte localități. Procesele verbale ale amenzilor sunt trimise, pentru executare silită, către primăriile din localitățile de domiciliu ale contravenienților. Însă majoritatea amenzilor nu sunt achitate. Cei care nu le plătesc și nu pot fi executați silit pentru că nu dețin bunuri trebuie să presteze muncă în folosul comunității.

Etichete:

Recomandam sa citesti si