fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sport

Agnițeanul Tudor Oltean a semnat cu Universitatea Craiova

Tudor Alexandru Oltean va juca, din vară, la FC Universitatea 1948. Fotbalistul din Agnita a semnat, ieri, un contract de un sezon cu clubul craiovean, cu posibilitatea unei prelungiri de trei sezoane.

În vârstă de 21 de ani, Tudor Oltean joacă acum la FC Ceahlăul Piatra Neamț, pe postul de fundaș stânga. Până la această vârstă, a bifat 54 de prezențe în Liga a II-a pentru echipele FC Buzău, FC Brașov-SR și Ceahlăul Piatra Neamț. La nivel de loturi naționale, a făcut parte din echipa națională a României U20 pentru meciurile cu Anglia U20 și Norvegia U20.

Îndrăgostit de fotbal de când era copil, Tudor a început să joace de la 8 ani. A debutat la Gaz Metan Mediaș, echipă de care se leagă cele mai frumoase experiențe. Antrenorii care i-au marcat cariera susținându-l și încurajându-l au fost Dumitru Solomon și Cristian Pustai, ultimul fiindu-i și acum antrenor, la Ceahlăul.

Tânărul fotbalist din Agnita are visuri mari și muncește mult pentru a și le împlini. Își dorește să joace la Balcelona, iar modelul său este brazilianul Marcelo, vedeta lui Real Madrid.

Pentru următorul an, în care va evolua la Universitatea Craiova, Tudor Oltean are un obiectiv clar: ”Îmi doresc să fiu sănătos, să joc cât mai mult și cât mai bine!”. Agnițeanul va îmbrăca, la Craiova, tricoul cu numărul 77.

 

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si