AFT Sibiu, „o academie impresionant de modernă”

Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu l-a impresionat pe Comandantul Comandamentului Suprem Aliat pentru Transformare, gl. Philippe Lavigne. Acesta a vizitat instituția militară de învățământ superior în 11 octombrie, însoțit de șeful Statului Major al Apărării, gl. Daniel Petrescu.
„O academie impresionant de modernă unde totul este făcut pentru a oferi cele mai bune condiții cadeților: digitalizare, cyber, drept internațional, istorie, limbi străine… Cadeții, viitorul nostru, sunt niște norocoși. Avem nevoie de ei pentru o victorie de echipă”, a concluzionat gl. Philippe Lavigne.
Mai multe fotografii realizate în timpul vizitei au fost postate pe pagina de Facebook a Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu.