fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet Social

Acțiune social- educativă- Capace cu suflet Agnita: Transformăm capacele din plastic în fapte bune

Acțiune social- educativă- Capace cu suflet Agnita: Transformăm capacele din plastic în fapte bune

Capacele de plastic reciclate chiar pot salva vieți, iar despre acest lucru au aflat și locuitorii orașului Agnita joi, 26 august. Între orele 09:00-16:00, agnițenii cu mic cu mare au spus prezent campaniei naționale “Capace cu suflet”, organizată pentru prima dată în Agnita, dar și în județul nostru.

Proiectul care îmbină implicarea în acțiuni de protecția mediului și sprijinirea persoanelor vulnerabile, vârstnice sau a copiilor bolnavi a fost organizat și în orașul aflat pe Valea Hârtibaciului, „vinovați” fiind reprezentanții SOMA Zona Agnita. Prin intermediul acțiunii de ieri aceștia și-au propus încurajarea colectării și reciclării corecte a plasticului, evenimentul presupunea doar colectarea de capace din plastic, precum și conștientizarea importanței colectării corecte și a reciclării, chiar și pentru niște obiecte atât de mici, cum sunt capacele.

𝐂𝐚𝐩𝐚𝐜𝐞 𝐜𝐮 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭 𝐀𝐠𝐧𝐢𝐭𝐚 reprezintă o inițiativă de strângere a capacelor din plastic în scopuri caritabile – inițiativa se alătură mișcării naționale Capace cu suflet care prin valorificarea capacelor primite din toată țara strâng sume mici de bani cu ajutorul cărora sunt ajutate punctual cazuri sociale aflate în mare nevoie. „Banii obținuți din valorificarea capacelor strânse (respectiv vânzarea lor către firmele care reciclează plastic) generează mici sume de bani care vor direcționate către cauze sociale. Nu sunt sume mari, dar in foarte multe cazuri pot face diferenta si aduc zambete pe fetele persoanelor aflate in mare nevoie. Initiativa este organizata in colaborare cu miscarea nationala Capace cu suflet, cei care vor primi toate capacele stranse de noi. Mulți dintre ei au adus capace, însă nu știau ce se întâmplă mai departe cu ele, așadar am explicat fiecăruia în parte.”, transmit organizatorii acțiunii.

O parte dintre agnițeni sunt familiari cu inițiativa (de pe rețelele de socializare) și sunt foarte entuziasmați că a fost realizată și în localitatea lor. Participanții minori au primit culori și cărți de colorat informative, în care li se explica „pe limba lor”, ce înseamnă colectare selectivă. „Noi le-am oferit informații nu doar despre campania Capace cu suflet, ci am profitat de situație pentru a mai facem lumină și în cazul colectării selective în zona Agnita și a procesului de reciclare.

Am amenajat și un mic punct de colectare a bateriilor uzate și oamenii vin mai întâi cu capace, apoi revin și cu baterii. E mult entuziasm și deschidere dacă lucrurile sunt comunicate transparent, dacă au la îndemână partea de infrastructură (în contextul dat, un punct clar unde să aducă capacele, bateriile uzate și unde primesc informații despre ce se întâmplă mai departe cu produsele predate) și dacă cetățenii sunt motivați. 

Cazurile sociale care vor fi ajutate prin efortul agnitenilor pot fi urmărite pe pagina de Facebook a mișcării naționale Capace cu suflet, dar și pe pagina Soma Agnita, unde le vom prelua pentru a asigura transparența. Spre exemplu, în luna iulie, banii au ajuns la doi copii bolnavi grav (Ionuț, 9 ani, din Buzău, care a rămas desfigurat în urma contractării unui microb și la Aryanna, 2 ani, Cluj, diagnosticată cu autism, dar și la un cămin de bătrâni din județul Argeș).

Mulțumim tuturor participanților la primul eveniment Capace cu suflet Agnita și îi așteptăm cu cât mai multe capace strânse și în 16 septembrie, când vom organiza a doua ediție a campaniei.”, a fost mesajul SOMA Salubrizare Zona Agnita, organizatorii evenimentului.

 

Etichete: