fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Judet

Accident rutier mortal în Agnita | Un polițist a lovit cu mașina de serviciu o tânără pe trecerea de pietoni

În această seară, în jurul orei 21,30, pe strada 1 Decembrie din orașul Agnita, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un polițist din cadrul Postului de Poliție Brădeni, aflat la volanul unei autospeciale de poliție.

Accident rutier mortal în Agnita | Un polițist a lovit cu mașina de serviciu o tânără pe trecerea de pietoniDin primele cercetări efectuate la locul producerii evenimentului, a rezultat faptul că polițistul, aflat în timpul serviciului, în timp ce conducea autospeciala pe direcția Agnita – Sighișoara, ar fi lovit o tânără în vârstă de 21 de ani, localnică, ce traversa partea carosabilă.

Din păcate, rănile suferite în urma impactului au dus la decesul tinerei.

În cauză, se întocmesc actele pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

La finalul cercetărilor va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita.

De asemenea, la nivelul I.P.J. Sibiu, se efectuează verificări interne cu privire la respectarea de către polițist a normelor de conduita profesională, iar în funcție de rezultatul anchetei penale, vor fi luate măsuri legale în consecință.

“SAJ SIBIU a trimis de urgenta un echipaj de tip B în Agnita la un accident rutier .O femeie de 21 ani,pieton a fost acrosata de către un autoturism. Echipajul SAJ împreună cu un echipaj Smurd au început manevrele de resuscitare, victima fiind inconstienta la sosirea echipajelor.
Din păcate prezenta leziuni incompatibile cu viata,fiind declarata decedata.”, potrivit SAJ Sibiu.

Un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu a intervenit de urgență în localitatea Agnita unde un pieton a fost acroșat de un autoturism.

De asemenea a intervenit de urgență la fața locului și un echipaj SAJ. La sosirea forțelor, persoana de sex feminin de aproximativ 21 de ani, se afla în stare de inconștientă. S-au aplicat manevrele de resuscitare, din păcate, fără răspuns, fiind declarată decedată.

Etichete:

Recomandam sa citesti si