65 de profesori de sport nu sunt titulari pe post
Cei mai mulți profesori care predau în școlile și liceele din județul Sibiu fără a fi titulari pe post sunt cei de la disciplina Educație Fizică și Sport. Inspectoratul Școlar Județean va scoate la titularizare 65 de posturi pentru această materie: 40 de posturi sunt în școlile gimnaziale, 9 în licee și 16 la cluburile sportive școlare din municipiile Sibiu și Mediaș. Acestea sunt posturi complete, cu viabilitate sub și peste 4 ani.
La categoria posturi incomplete, cele mai multe posturi disponibile pentru titularizare sunt la Biologie: 31 la școlile gimnaziale și 3 la licee.
Listele cu posturile didactice din unitățile de învățământ preuniversitar din întreaga țară au fost publicate de Ministerul Educației pe site-ul Titularizare 2024. Acestea sunt grupate în trei categorii: Posturi complete cu viabilitate de cel puțin 4 ani, Posturi complete cu viabilitate sub 4 ani, respectiv Posturi incomplete. Listele vor fi actualizate.
Înscrierea candidaților la concursul național de Titularizare 2024 se face în perioada 8 – 17 mai, iar proba scrisă a examenului se va desfășura în 17 iulie. Pentru a ocupa un post de titular, ceea ce înseamnă angajare pe perioadă nedeterminată, candidatul trebuie să obțină cel puțin nota 7 (șapte) la acest examen. Dacă nota este între 5,00 și 6,99, candidatul poate deveni suplinitor (cu angajare pe perioadă determinată).