fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Cultură Educatie

60 de laureați la Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”

La finalul Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”, faza națională, care a reunit 200 de participanți din România, Republica Moldova și Bulgaria, juriul prezidat de prof. univ. dr. Ilie Moise a acordat 60 de premii I.
Evenimentul, ajuns la cea de-a 25-a ediție, s-a desfășurat în perioada 20-25 iulie, în Muzeul ASTRA. Nu mai puțin de 26 de județe din țara noastră au fost reprezentate în cadrul acestui concurs, județul Sibiu având 30 de elevi și profesori de la 12 unități de învățământ din Avrig, Săliște, Gura Râului, Mediaș, Șelimbăr și Sibiu.

Participanții au fost distribuiți pe 33 de secțiuni, precum: ţesut la război vertical şi orizontal, brodat, cusut, confecționat piese de port popular, confecționat podoabe, confecţionat păpuşi în port popular, confecţionat opinci, ciucuri pe chelteu, împletit, împletit fibre vegetale, prelucrarea artistică a lemnului, sculptură lemn, xilogravură, pirogravură, prelucrare metal, mobilier pictat, confecționat jucării tradiționale, încondeiat ouă, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, pictură naivă, modelat ceramică, olărit, confecționat măști, artă decorativă.

Toți elevii au fost premiați, de Muzeul ASTRA și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, cu diplome, dar și cu un cadou care a constat în materiale de promovare și produse de birotică și dulciuri oferite de sponsorii Olimpiadei: FLARO PROD SA, EURO NET SRL, SC MOARA CIBIN și BOROMIR.

Sponsorul Asociația Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu a acordat trei premii speciale pentru pictură, sculptură și ceramic în valoare de 600 de lei fiecare. Anul acesta, s-a acordat și un premiu special pentru cea mai frumoasă și convingătoare prezentare în cadrul concursului, a unui grup participant. Premiul, în valoare de 300 de lei, a fost oferit de domnul profesor Ioan Adrian David-Coman de la Avrig, și dumnealui fost olimpic la Olimpiada ,,Meșteșuguri artistice tradiționale”.

60 de laureați la Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”

În cadrul Olimpiadei, a fost cuprins și un program artistic pe măsură, susținut de Cercurile de dansuri populare, muzică populară și muzică ușoară de la Palatul Copiilor Sibiu, precum și într-un atelier interactiv de dansuri populare, Jiana și Hațegana, susținut de doamna Dorina Tarcea, membru în Ansamblul Veteranii Junii Sibiului.

La ediția din acest an, Muzeul ASTRA a organizat 7 ateliere meșteșugărești interactive: atelier de mozaic, atelier de broderie pe piele, ateliere de arta decupării hârtiei, caligrafie chinezească, atelier de xilogravură, atelier de confecționat jucării tradiționale, atelier de confecționat podoabe. Pe parcursul celor șase zile ale Olimpiadei, Muzeul ASTRA a înregistrat 5.528 de vizitatori.

Etichete:

Recomandam sa citesti si