fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Cultură

36 de artiști participă la prima ediție a evenimentului Sibiu Contemporary Art Festival

În parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu (prin intermediul Agendei Culturale), Muzeul Național Brukenthal și Asociația culturală pictor Octavian Smigelschi, au demarat prima ediție a Sibiu Contemporary Art Festival (SCAF), în galeria Muzeului de Artă Contemporană (str. Tribunei, nr. 6) și în spațiul de expoziție din Centrul de Informare Turistică al Primăriei Municipiului Sibiu (str. Samuel Brukenthal, nr. 2, intrarea din Piaţa Mare). 36 de artiști din Sibiu, din țară și din străinătate sunt prezenți cu lucrări de pictură, grafică, fotografie artistică, artă video, colaj, fotocolaj, pixel art, ebru, artă conceptuală, bijuterie contemporană și medii mixte, într-o expoziție care va putea fi vizitată până în 30 octombrie.

Asociația Brukenthal von Studio rămâne consecventă unuia dintre scopurile asumate de la debut, reanimarea apetitului pentru artă, iar anul acesta au inaugurat un nou capitol ce urmează firesc în activitatea lor pe scena artistică sibiană, organizarea unui festival de artă vizuală contemporană, un proiect ambițios de care crede că Sibiul are mare nevoie pentru a susține și a spori vizibilitatea artiștilor locali și de a-i pune în dialog cu colegii de breaslă de aici și de peste hotare.

„Ca de fiecare dată, am încercat să facem un eveniment de calitate, cu artiști invitați, cărora le suntem recunoscători și suntem onorați că au acceptat să expună cu noi. Ne face plăcere și că am putut aduna la un loc atâția artiști activi și tineri din Sibiu și sperăm că urmează rândul și altora în viitoarele ediții. Festivalul de artă contemporană îşi propune să promoveze creaţia vizuală artistică românească şi internaţională de cea mai bună calitate, prin prezentarea unora dintre cei mai apreciați și cotați artiști ai momentului, punând accent pe potențialul scenei locale.”, transmit organizatorii evenimentului.

36 de artiști participă la prima ediție a evenimentului Sibiu Contemporary Art FestivalAcest festival s-a născut ca o consecință a unui interes sporit manifestat de un număr mai mare de artiști vizuali locali de a activa și de a consolida și în Sibiu o scenă artisică valoroasă, dar și ca urmare a unor lipsuri: în vreme ce arta secolelor trecute (inclusiv cea românească) constituie un punct forte datorită Muzeului Național Brukenthal, iar pentru teatru, muzică, film, fotografie, artă stradală, dans, poezie, carte sau fashion există chiar mai multe festivaluri, multe consacrate, segmentul artelor vizuale contemporane nu este reprezentat pe măsură. Putem spune că ne dorim ca Sibiu Contemporary Art Festival să fie giuvaierul ce lipsea din coroana de festivaluri și evenimente cu notorietate a Sibiului. Dacă adăugăm galeriile insuficiente și lipsa unui centru de artă modern, vedem de ce un asemenea festival este o necesitate și de ce un spațiu de tip Kunsthalle, care să-i dea amploare și să potențeze Sibiul ca reper cultural-artistic,  este un deziderat. Deocamdată, asociația Brukenthal von Studio a pus bazele și sperăm ca interesul comunității pentru arta contemporană să se dezvolte odată cu festivalul și să-i asigure o lungă viață.

Participanții la prima ediție: Celestina Albișor, Laura Arena, Sorin D. Baciu, Sadegh Bagheri, Daniel Bălțat, Andreea Bernath-Doncuțiu, Alexandru Bunescu, Andy Ciocan, Alexandru Cînean, Raluca Elena Coșăreanu, Lavinia Crețu, Ștefan Radu Crețu, Vlad Dumitru, Cristina Fău, Ileana Horoba-Danci, Carol Hruby, Adrian Luca, Andrzej Mazur, Ionela-Sandrina Mihuleac, Ilie Mitrea, Naoko Morisawa, Ioan Muntean, Diana Oancea-Morar, Diana Pantea, Sergiu Pavălă, Mihai Pâslariu, Andrei Popa, Cătălin Precup, Albert Tiberiu Sofian, Alexandra Stoica, Robert Șimon, Vladimir Șetran, Robert Ștrebeli, Dan Șușa, Arezu Zargar, Mihai Zgondoiu
Curator: Alexandru Constantin Chituță

Etichete: