fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Sănătate

31 mai- Ziua Mondială fără tutun

31 mai- Ziua Mondială fără tutun

Anual, data de 31 Mai marchează Ziua Internațională fără Tutun, zi desemnată să aducă în atenția opiniei publice marele pericol pe care fumatul îl reprezintă pentru sănătate.

În acest scop, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, unitate sanitară care se ocupă în județul Sibiu de tratarea afecțiunilor pulmonare a organizat Săptămâna Antifumat, pentru ca un număr cât mai mare de persoane să fie conștientizate cu privire la riscurile generate de consumul de tutun.

Dr. Lavinia Danciu, Directorul Medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu atrage atenția că  niciun fumător nu scapă de BPOC (bronhopneumopatia obstructivă cronică), „o boală invalidantă, cu impact major asupra funcției pulmonare”.

„Fumatul este un obicei care duce atât la deteriorarea funcției pulmonare, cât și a restului organismului. Fumătorii, din păcate, fac mai frecvent cancere, atât pulmonare, cât și în alte locuri ale corpului și, din nefericire, nu există fumător care să scape de BPOC. Aceasta este o boală cronică invalidantă, cu impact major asupra funcției pulmonare și care duce la o scădere impresionantă a calității vieții și a rezistenței la efort. Toți marii fumători ajung în timp să respire greu, să nu mai poată să se miște , să răcească frecvent și, în general, să aibă o calitate a vieții proastă. Iar calitatea scăzută a vieții lor va influența și viețile prietenilor, rudelor și ale membrilor familiilor”, spune medicul pneumolog Lavinia Danciu.

La rândul său, dr. Adriana Rădulescu, medic la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, atrage atenția că „fumul de țigară conține 200 de substanțe toxice, din care 50 cancerigene”, iar „la 50 de ani, fumătorul are capacitatea respiratorie a unui nefumător la vârsta de 75 de ani”.

„Fumatul este o boală prin complicațiile și efectele nocive pe care le are asupra stării de sănătate. Fumatul provoacă mai multe decese decât consumul de droguri ilegale, accidentele de circulație, sinuciderile și decesele prin SIDA la un loc. Bolile cauzate de fumat nu respectă niciun organ. Cele mai frecvente afecțiuni cauzate de fumat sunt cancerul bronho-pulmonar (90% din decesele prin această formă de cancer au drept cauză fumatul), BPOC – bronhopneumopatia obstructivă cronică (80% dintre pacienții cu BPOC sunt fumători), bolile cardio-vasculare, astmul bronșic, infertilitatea, diabetul, degenerescența maculară. La 50 de ani, fumătorul are capacitatea respiratorie a unui nefumător la vârsta de 75 de ani. Fumul de țigară conține 200 de substanțe toxice, din care 50 cancerigene, precum acetonă, amoniac, acid cianhidric, acid sulfuric, plumb, crom, mercur. Decideți, așadar, să prețuiți sănătatea!”, declară Dr. Adriana Rădulescu.

Dr. Ioan Drăghilă, Medic pneumolog Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu spune că utilizarea țigării electronice sau a altor dispozitive de vaping produce aceleași efecte dăunătoare asupra organismului.  

„Fumatul modern” (cu tutun încălzit – IQOS sau cu amestecuri care conțin nicotină), cu toate că înlătură unele inconveniente ale fumatului clasic (de țigarete, pipă), reprezintă o profundă amăgire, întrucât produce aceleași efecte dăunătoare asupra organismului. Utilizarea țigării electronice sau a altor dispozitive de vaping (cu vapori) determină recrutarea de victime mai ales din rândul adolescenților. De altfel, a apărut o nouă boală, definită cu termenul EVALI ( E-cigarette or vaping use-associated lung injury). Prin urmare, evitarea începerii fumatului, indiferent sub ce formă sau sistarea acestuia reprezintă atitudinea cea mai benefică pentru sănătate”, precizează dr. Ioan Drăghilă.

La nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie, în ultimii 3 ani au fost spitalizați peste 100 de pacienți cu cancer bronho-pulmonar și aproximativ 750 de persoane cu BPOC, afecțiuni al căror principal factor de risc este fumatul.

31 mai- Ziua Mondială fără tutunSănătatea plămânilor populației este o permanentă prioritate pentru spitalul nostru. În calitate de manager al unei unități sanitare în care sunt tratate patologii pulmonare, știu că foarte multe boli sunt o consecință directă a fumatului.  Bronhopneumopatia Obstructivă Cronică (BPOC) și cancerul bronho-pulmonar sunt cele mai frecvente afecțiuni cronice cauzate de consumul de tutun.  De asemenea, fumatul influențează negativ toate bolile respiratorii. De aceea, trebuie să fim conștienți că prin fiecare țigară pe care alegem să o fumăm pierdem minute din viața noastră, pierdem sănătate, pierdem vitalitate. Alegeți astăzi să renunțați la fumat, iar medicii specialiști din spitalul nostru vă vor fi alături și vă vor susține!”, a declarat Alina Graur, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Campania antifumat este cu atât mai necesară cu cât ne aflăm în pandemia COVID-19, iar studiile efectuate până în prezent sugerează că fumatorii prezintă un risc mai mare de a face forme severe de COVID-19 comparativ cu nefumătorii, pacientii spitalizați necesitând internarea în secția ATI și ventilație mecanică, iar evoluția bolii poate duce în final la deces.

Nu a existat niciodată un moment mai bun pentru a renunțarea la fumat decât în ​​timpul pandemiei COVID-19. COVID-19 a însemnat peste 26.000 de decese in România într-un singur an. Consumul de tutun înseamnă, în fiecare an, peste 36.600 de decese. Acestea sunt cifre care arată atât rolul covârşitor pe care îl are tutunul în producerea şi perpetuarea bolilor cronice în România, cât și, în egală măsură, nevoia de politici ferme, consecvente și coerente de reducere a acestui impact devastator”, transmite Ramona Brad, Director Inițiativa 2035 fără Tutun.

 

TEL VERDE STOP FUMAT GRATUIT  – 0800 878 673

La nivel național există Programul STOP FUMAT, ce include TelVerde: 0800 878 673. Este un număr de telefon gratuit, la care orice persoană interesată de renunțarea la fumat, unde va intra în legătură cu un specialist (medici și psihologi).

Ziua Mondială fără Tutun este un moment prielnic de a conștientiza riscurile la care se supun fumătorii cu fiecare tigară consumată. Renunțarea la fumat este o provocare în plus ținând cont că stresul social și economic survenit ca urmare a pandemiei, inclusiv riscul unor forme severe de infecție cu COVID este mai mare la fumători decât la nefumători. Cu această ocazie fac apel către toți românii, către toți sibienii, să acceseze  cu încredere TelVerde care oferă servicii de consiliere psihologică atât în momentul luării deciziei de renunțare la fumat, cât și pe parcursul etapelor pe care le parcurge un pacient pentru a renunța la fumat. Centrele antifumat stau la dispoziția fumătorilor, la fel ca și Centrul Antifumat din Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București unde pe lângă consiliere psihologică, consultul medical oferit asigură prescrierea de medicamente specifice renunțării la fumat. Azi trebuie să conștientizăm tot mai mult că trebuie să alegem un mod de viata sănătos, O VIAȚĂ FĂRĂ FUMAT!, a declarat dr. Ana-Luiza Iorga, Coordonator Centrul Antifumat din Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București.

Programul Național Stop Fumat, un program al Ministerului Sănătăţii, a luat fiinţă în 2007 şi este coordonat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Susţinut cu ajutorul unei echipe de peste 60 de medici şi psihologi din peste 20 de oraşe din România, programul îşi propune să le ofere persoanelor care fumează acces la un tratament complet, ce îmbină consiliere psihologică de specialitate cu tratament medicamentos, pentru a-i ajuta să renunțe la fumal. Sfaturile specialiștilor StopFumat respectă în totalitate recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aliniindu-se altor programe de acest gen desfășurate pe tot globul.

Astfel, programul Naţional Stop Fumat include:

  • O linie telefonică cu apel gratuit (cunoscută sub numele de TelVerde: 0800 878 673) – orice persoană interesată de renunțarea la fumat poate apela această linie și intra în legătură cu un specialist pentru a primi mai multe detalii
  • Consiliere psihologică privind renunţarea la fumat, sub forma unor întâlniri periodice cu un psiholog
  • Acces la medicamente gratuite ce ușurează procesul de renunțare la fumat.
  • Detalii despre programul Stop FUMAT și centrele antifumat din țară sunt disponibile pe stopfumat.eu

În anul 2020 s-a constatat o creștere cu 11,3% a numărului de persoane care apelează gratuit linia telefonică “Tel Verde – STOP FUMAT” față de anul precedent. De asemenea, în anul 2020 s-a constatat o crestere a numărului de persoane care au accesat informatiile în mediul virtual față de anul 2019 – de 118%. A scăzut însă cu 38% numărul de persoane care au beneficiat de tratament medicamentos în vederea renunţării la fumat față de anul precedent. Astfel, numărul persoanelor care au beneficiat gratuit de terapie medicamentoasă specifică antifumat, prin programul STOP FUMAT a fost de 304, dar numai 139 dintre aceștia (45%) au reușit să renunțe la fumat.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că în prezent există 1,3 miliarde de fumători adulți. Conform ultimelor date, la nivel global, 8 milioane de decese pe an sunt cauzate de fumat, iar alte aproape 1 milion de persoane expuse la tutun, care fumează pasiv, mor anual. Prevalenţa consumului de tutun în regiunea europeană a OMS (29% pentru populaţia ≥15 ani), este cea mai mare, comparativ cu restul regiunilor, indicatorul fiind mai ridicat în cazul sexului masculin.

Conform Studiului Global privind Tutunul la Adulți (GATS) 2018, în România, 30,0% (5,5 milioane) dintre adulți se declară fumători curenți de țigări (39,5% dintre bărbați și 21,2% dintre femei).

 

Beneficiile renunțării la fumat apar imediat: 

– După 20 de minute de la fumarea ultimei țigări, tensiunea arterială ajunge la nivelul celei dinainte de a se fuma, iar temperatura extremităților revine la normal.

– După 8 ore, nivelul monoxidului de azot și nivelul oxigenului din sânge ajung la normal

– După 24 de ore, scade riscul de accidente vasculare și moarte subită

– După 48 de ore gustul și mirosul se îmbunătățesc

– După 72 de ore se simte o îmbunătățire a respirației

– După 2-3 săptămâni se ameliorează circulația sangvină și funcția pulmonară

– După 1-9 luni, tusea și senzația lipsei de aer se diminuează considerabil

– După 10 ani, riscul de cancer bronho-pulmonar se reduce la 50%

– După 15 ani, riscul de a dezvolta boli coronariene este similar cu cel al unui nefumător

 

SĂPTĂMÂNA ANTIFUMAT: SINTEZA MESAJELOR AUTORITĂȚILOR ȘI PERSONALITĂȚILOR CARE AU TRANSMIS MESAJE ANTIFUMAT CĂTRE SIBIENI

 

Daniela Cîmpean, Președinte Consiliul Județean Sibiu: O viață fără fumul de țigară este cu siguranță o viață mai bună și mai sănătoasă!

Fiecare zi în care un fumător devine nefumător este un câștig, atât pentru cel care ia această decizie, pentru cei dragi din jur, dar și pentru mediul înconjurător. Deși de cele mai multe ori, această decizie este greu de pus în practică și de multe ori chiar eu m-am confruntat cu această situație, mă alătur celor care susțin această campanie din convingerea că o viață fără fumul de țigară este cu siguranță o viață mai bună și mai sănătoasă.

                                                                      ***

Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, ALINA GRAUR: Alegeți astăzi să renunțați la fumat, iar medicii specialiști din spitalul nostru vă vor fi alături și vă vor susține!

Sănătatea plămânilor populației este o permanentă prioritate pentru spitalul nostru. În calitate de manager al unei unități sanitare în care sunt tratate patologii pulmonare, știu că foarte multe boli sunt o consecință directă a fumatului.  Bronhopneumopatia Obstructivă Cronică (BPOC) și cancerul bronho-pulmonar sunt cele mai frecvente afecțiuni cronice cauzate de consumul de tutun.  De asemenea, fumatul influențează negativ și alte boli respiratorii, precum astmul bronșic, inclusiv evoluția pneumoniilor. Trebuie să fim conștienți că prin fiecare țigară pe care alegem să o fumăm pierdem minute din viața noastră, pierdem sănătate, pierdem vitalitate. Alegeți astăzi să renunțați la fumat, iar medicii specialiști din spitalul nostru vă vor fi alături și vă vor susține!

                                                                       ***

Dan Barna, Viceprim-ministru, deputat de Sibiu: Este esențial să punem sănătatea și prevenția printre prioritățile noastre

Sănătatea noastră și a celor dragi este una din marile responsabilități pe care le avem, zi de zi și, cel mai probabil, am conștientizat mai mult această grijă în ultimul an. În această  perioadă am înțeles că un organism sănătos poate mai ușor să lupte cu noul coronavirus și, de asemenea, un organism sănătos se poate recupera mult mai repede – și nu doar în această situație.

 Este esențial deci să punem sănătatea și prevenția printre prioritățile noastre. Cu ocazia Zilei Internaționale fără Tutun vă îndemn să vă lăsați de fumat, dacă încă aveți acest obicei. Puneți pe primul loc sănătatea voastră și a celor din jur. Știu că alegerile sunt personale și că în multe cazuri e vorba despre o dependență și asta poate fi păcătoasă. Însă orice învăț, are și dezvăț. Sănătate tuturor!

                                                                         ***

Cristian Roman, Secretar de Stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (Manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu între anii 2017-2021): Să facem alegeri benefice pentru sănătatea noastră, să spunem NU fumatului și să acordăm prioritate vieții!

 În perioada în care am fost Manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, împreună cu întreaga echipă medicală, am decis să inițiem și astfel de acțiuni de prevenție, precum marșuri, conferințe, concursuri de desene antifumat sau consiliere școlară la orele de dirigenție, tocmai pentru că ne-am dorit să accentuăm și componenta de educare a populației, nu doar de tratare a bolnavilor.  Am considerat că se impun astfel de  evenimente de  conștientizare cu privire la consecințele devastatoare pe care fumatul le are asupra sănătății, în condițiile în care majoritatea afecțiunilor pulmonare ale pacienților pe care îi tratăm în spital au drept cauză consumul de tutun. De altfel, este demonstrat faptul că 90% din decesele prin cancer bronho-pulmonar sunt provocate de fumat. Prin urmare, cred că este important să ne informăm cât mai mult din surse științifice și să ascultăm explicațiile și sfaturile medicilor.  Să facem alegeri benefice pentru sănătatea noastră, să spunem NU fumatului și să acordăm prioritate vieții!

                                                                         ***

Raluca Turcan, Ministrul Muncii și Protecției Sociale; deputat de Sibiu: Chiar dacă nu este contagios, fumatul este tot o boală. Este o boală care determină multe alte îmbolnăviri și principala cauză de moarte prematură în Europa

De Ziua Internațională fără Tutun, vreau ca mesajul meu să ajungă în primul și în primul rând către adolescenți și tineri. S-a vorbit deja în ultimii ani, la nivel mondial, cu îngrijorare, despre creșterea numărului de consumatori de tutun în rândul copiilor aflați la vârsta adolescenței, mai ales pe fondul apariției noilor tipuri de produse de acest fel. Poate că, la vârsta lor, nu tind să conștientizeze pericolele la care își expun sănătatea, pe termen lung. I-aș îndemna să se gândească însă la constrângerile concrete pe care o amenințare la adresa sănătății, adică pandemia din ultimul an, le-a adus în viața lor. Ceea ce i-a ferit de virus, pe parcursul acestui an, a fost înțelegerea pericolului și a necesității de a se proteja împotriva lui. Chiar dacă nu este contagios, fumatul este tot o boală. Este o boală care determină multe alte îmbolnăviri și principala cauză de moarte prematură în Europa. Este un pericol major pentru sănătate și, de aceea, cred că e important ca împreună, instituții publice, ONG-uri, medici, familii, comunități să îi ajutăm pe adolescenți și pe tineri să înțeleagă cât este de important să se informeze asupra efectelor nocive ale fumatului, să NU înceapă să fumeze și să își protejeze sănătatea.

Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu: Renunțați la fumat pentru a rămâne alături de cei dragi!

„Am traversat un an în care sănătatea noastră, a tuturor, a fost amenințată de un virus împotriva căruia nu am avut arme să luptăm până la apariția vaccinului. Am respectat restricții dure, iar medicii au luptat cu disperare să salveze vieți. În acest context, al tragediilor cauzate de COVID, fumatul este un obicei și mai iresponsabil decât era înainte de această amenințare: Cum să ne facem rău singuri printr-un obicei care nu e necesar și nici de neevitat? Cum să alegem să ne distrugem sănătatea? Mesajul meu este foarte clar împotriva acestui viciu: Renunțați la fumat pentru a vă păstra sănătatea! Renunțați la fumat pentru a rămâne alături de cei dragi! Renunțați la fumat pentru a nu vedea petrecerea de afară, din locul de fumat! Renunțați la acest obicei costisitor și cheltuiți banii bucurându-vă de o ieșire cu familia sau de o carte bună!” 

                                                                     ***

ÎPS Dr. LAURENȚIU STREZA, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului: Renunţarea la viciul fumatului reprezintă un mare pas spre sănătatea sufletească şi trupească a familiei și a societății

„Viața și sănătatea umană sunt darurile Preabunului Dumnezeu. Toate darurile poartă în sine dragostea Dăruitorului, de aceea ele trebuie primite, prețuite și cultivate în stare de mulțumire și recunoștință față de Cel care ni le-a dăruit. Astfel, orice act sau acțiune a noastră împotriva vieții sau a sănătății constituie un păcat, adică o pângărire a darului ceresc și o ingratitudine față de Dumnezeu. Fumatul este un păcat pentru că afectează foarte grav sănătatea oamenilor, creează dependență, conducând treptat la o moarte lentă, dar sigură. Statisticile arată cu claritate că tabagismul tinde să devină principala cauză de mortalitate la nivel mondial. Foarte îngrijorătoare este și realitatea că fumatul îi afectează și pe toți cei din jur, nefumători, iar dacă aceștia sunt copii, faptul este cu atât mai grav. În contextul pandemiei Covid-19, perioada pe care o traversăm este una deosebit de dificilă în privința sănătății. Realitatea acestui timp ne arată cât de fragilă este viaţa omului pe pământ şi cât de mare nevoie este de a cultiva mereu legătura sufletească cu Dumnezeu, Izvorul vieţii pământeşti şi al sănătății trupești. Este atât de mult nevoie de susținerea și răspândirea unei culturi a vieții, de a face cu toții un mare exercițiu de voință și de conștiință în redescoperirea valorii sacre a vieții și a sănătății, atât pentru noi, cât și pentru cei din jur. Iar renunţarea la viciul fumatului reprezintă un mare pas spre sănătatea sufletească şi trupească a familiei și a societății.”

 

                                                                        ***

Mircea Crețu, Prefectul Județului Sibiu: Este important să conștientizăm că sănătatea este foarte prețioasă și să avem grijă de ea, cât de bine putem!

 Cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, serbată anual pe 31 mai, mă adresez în special fumătorilor și îi încurajez să renunțe la consumul de tutun, întrucât în numeroase studii s-a demonstrat de-a lungul timpului că dăunează grav sănătății. În ultimul an, sănătatea colectivă a fost puternic afectată de virusul SARS CoV-2 și mulți oameni au pierdut lupta cu aceasta boală din cauza problemelor respiratorii. Este important să conștientizăm că sănătatea este foarte prețioasă și să avem grijă de ea, cât de bine putem!

                                                              

                                                                       ***

Dr. Lavinia Danciu, Medic pneumolog, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu: Toți marii fumători ajung în timp să respire greu, să nu mai poată să se miște , să răcească frecvent și, în general, să aibă o calitate a vieții scăzută

„Fumatul este un obicei care duce atât la deteriorarea funcției pulmonare, cât și a restului organismului. Fumătorii, din păcate, fac mai frecvent cancere, atât pulmonare, cât și în alte locuri ale corpului și, din nefericire, nu există fumător care să scape de BPOC. Aceasta este o boală cronică invalidantă, cu impact major asupra funcției pulmonare și care duce la o scădere impresionantă a calității vieții și a rezistenței la efort. Toți marii fumători ajung în timp să respire greu, să nu mai poată să se miște , să răcească frecvent și, în general, să aibă o calitate a vieții proastă. Iar calitatea scăzută a vieții lor va influența și viețile prietenilor, rudelor și ale membrilor familiilor.”

                                                  

                                                   ***

Col. Dr. Daniel Chelcea, Director Executiv al Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu: Fumatul scade imunitatea organismului

„Cu ocazia Zilei Internaționale fără Tutun, în contextul epidemiologic actual, legat de pandemia provocată de virusul SARS-CoV-2, doresc să subliniez un singur lucru: fumatul scade imunitatea organismului. Încurajez populația județului Sibiu să facă un pas important pentru sănătatea proprie și nu numai, prin renunțarea la fumat, pentru a preveni îmbolnăvirile și decesele premature în masă. Atrag atenția asupra faptului că fumatul ambiant, la care părinții își expun copiii, este la fel de periculos, fiind necesare eforturi pentru a apăra tineretul de riscurile de sănătate și de prejudecățile cauzate de consumul de tutun.”

                                                           

                                                                ***

Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria: Cel mai bine este să nu fumăm,  dar, dacă nu reușim, e întotdeauna bine să ne lăsăm de fumat. Dreptul la viață, mai ales în această teribilă provocare a pandemiei, rămâne cel mai important

 

„Mă bucur că mă pot adresa concitadinilor sibieni, chiar si printr-un apel foarte concret. Fumatul dăunează sănătății. Știm demult si toți acest lucru, chiar dacă nu-l respectăm. Cel mai bine este să nu fumăm,  dar, dacă nu reușim, e întotdeauna bine să ne lăsăm de fumat.  Dacă n-avem încotro, e foarte bine măcar să reducem fumatul. În literatura universală, Italo Svevo a creat un personaj care-si propune mereu să fumeze ultima țigară, dar nu reușește. În viață fiind, dacă vrem să ne despărțim cât mai tarziu de ea si de ce cei dragi, și sa nu intram prea repede în amintire sau literatură, acest angajament trebuie asumat neapărat, dacă suntem fumători. Respect  drepturile majorității, dar si dreptul minoritatilor, inclusiv pe cel al fumătorilor la fumat. Ei însă nu și-o fac doar cu sau pe mâna lor, ci în primul rând pe seama sănătății lor și a celorlalți. Dreptul la viață, mai ales în această teribilă provocare a pandemiei, rămâne cel mai important. Dreptul la viața mea, dreptul la viață al celorlalți. Prețuiesc  mult personalul medical al Spitalului  de Pneumoftiziologie Sibiu, îi cunosc personal pe câțiva din prea vrednicii lui slujitori.  Nu vreau însă să-i recunosc ca pacient, ci sa le rămân în continuare prietenul dezinteresat.”

 

***

Dr. Radu Chicea, Președintele Colegiului Medicilor Sibiu: Renunţarea la fumat este unul din lucrurile pe care le putem face pentru a reduce dramatic riscul de îmbolnavire și chiar de deces

„Fumatul este cea mai mare importantă cauză de deces care poate fi prevenită la nivel mondial. Potrivit OMS, moartea legată de tutun a fost înregistrată la cinci milioane de oameni în anul 2008 și ar ajunge la 8 milioane până în 2030.

În prezent, o persoană moare la fiecare șase secunde din cauze asociate consumului de tutun. Renunţarea la fumat este unul din lucrurile pe care le putem face pentru a reduce dramatic riscul de îmbolnavire și chiar de deces și pentru a crește calitatea și sănătatea vieții.”

***

Dr. Ioan Drăghilă, Medic pneumolog Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu:

Utilizarea țigării electronice sau a altor dispozitive de vaping produce aceleași efecte dăunătoare asupra organismului

 

„Fumatul modern” (cu tutun încălzit – IQOS sau cu amestecuri care conțin nicotină), cu toate că înlătură unele inconveniente ale fumatului clasic (de țigarete, pipă), reprezintă o profundă amăgire, întrucât produce aceleași efecte dăunătoare asupra organismului. Utilizarea țigării electronice sau a altor dispozitive de vaping (cu vapori) determină recrutarea de victime mai ales din rândul adolescenților. De altfel, a apărut o nouă boală, definită cu termenul EVALI ( E-cigarette or vaping use-associated lung injury). Prin urmare, evitarea începerii fumatului, indiferent sub ce formă sau sistarea acestuia reprezintă atitudinea cea mai benefică pentru sănătate.”

***

Prof.univ.dr. Sorin Radu, Rector Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu: Fiți responsabili: protejați-vă sănătatea prin evitarea consumului de tutun sub orice formă! Renunțarea la tutun salvează vieți! Spune DA renunțării la fumat!

„Fumatul ucide!” Nu este doar un slogan, ci o realitate. Ziua Mondială fără tutun ne îndeamnă să reflectăm asupra sănătății noastre, să conștientizăm efectele nocive ale fumatului și ale expunerii la fumul de țigară. Cu toții putem contribui la prevenirea consumului de tutun și la descurajarea fumatului, mai ales în rândul tinerilor și adolescenților, prin campanii de informare corectă despre consecințele toxice ale nicotinei asupra organismului, prin respectarea regulilor de interzicere a fumatului în spațiile închise, prin acțiunile de limitare a promovării produselor din tutun în rândurile studenților, fie că este vorba despre țigările clasice sau despre cele electronice. Fiți responsabili: protejați-vă sănătatea prin evitarea consumului de tutun sub orice formă! Renunțarea la tutun salvează vieți! Spune DA renunțării la fumat!

                                                                ***

Inspector Școlar General,Prof. Monica-Adriana MUNTEANU:

Spunând împreună „Stop, fumatului!”, manifestăm încredere în rolul școlii sibiene

 

„Ziua Internațională Antifumat” , pe care o celebrăm și noi în data de 31 mai 2021, este menită să atragă atenția asupra efectelor nocive ale fumatului asupra sănătății noastre. Sloganurile acestei zile-simbol – de-a lungul timpului purtătoare de încărcătură emoțională și asumate prin popularizarea acestora de către mass-media – au un puternic impact asupra celor care doresc să renunțe la acest obicei cauzator de multiple probleme de sănătate sau chiar de deces: „Toți uniți pentru o lume fără tutun”; „Locurile publice: mai bune fără tutun”; „Servicii de sănătate: ferestrele noastre pentru o lume fără tutun”; „Copilărie și tinerețe fără tutun”. Pornind de la această ultimă aserțiune și de la sloganul campaniei antifumat 2021, „Commit to Quit / Hotărât să renunț”, mărturisesc că implicarea noastră devine implicit și o profesiune de credință, fiind un obiectiv al educației pentru sănătate, domeniu atât de important al consilierii elevilor noștri, mai ales acum când revenim, pas cu pas, la normalitatea cotidiană, anterioară pandemiei provocate de SARS-CoV-2. În acest sens, vom insista asupra continuării acțiunilor de descurajare a debutului fumatului şi de încurajare a renunţării la fumat, implementate în cadrul orelor de Consiliere și orientare. În acest sens, atelierele de informare au ca scop prezentarea rezultatelor concrete ale inhalării fumului de tutun, precum și a bolilor pulmonare la care sunt expuși fumătorii.

Ne preocupă așadar – și nu doar la nivel declarativ – sănătatea copiilor / elevilor noștri, bunul cel mai de preț pe care educația trebuie să și-l asume, pentru binele general și pentru progresul social al României viitoare. Spunând împreună „Stop, fumatului!”, manifestăm încredere în rolul școlii sibiene, care promovează principiile unei vieți sănătoase și respectul pentru calitatea vieții, în acord cu valorile generoase ale secolului XXI.

                                                             

                                                                ***

Gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiţă BÂRSAN, Rectorul (comandantul) Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu: De ce să aşteptăm medicul să ne comunice un diagnostic devastator, care ar putea să ne schimbe nouă şi famililor noastre viaţa în rău?

O lume fără fum de ţigară cu certitudine ar fi o lume mai bună. E drept, fiecare dintre noi putem alege să fumăm sau să nu fumăm.  Dacă alegem să fumăm trebuie să fim conştienţi de faptul că sănătatea noastră mai devreme sau mai târziu va fi afectată. Aş îndrăzni să spun chiar că organismul se va răzbuna pe noi. Studiile realizate la nivel global ne oferă o informaţie devastatoare: zilnic 22 de milioane de oameni îşi pierd viaţa din cauza fumatului.  De ce să aşteptăm medicul să ne comunice un diagnostic devastator, care ar putea să ne schimbe nouă şi famililor noastre viaţa în rău? De ce să nu eliminăm prin puterea voinţei noastre acest factor de risc? Sunt întrebări la care fiecare fumător ar trebui să se gândească şi să îşi ofere un răspuns sincer. Trebuie să înţelegem că nu este vorba doar despre propria noastră persoană când alegem să fumăm. Fără să ne dorim, de cele mai multe ori, îi transformăm pe cei din jur în fumători pasivi. Cred că ar trebui să depunem mai mult efort pentru a-i proteja. Avem acces la suficiente studii pentru a ne da seama că deja trăim într-o atmosferă poluată, iar fumul de ţigară nu face altceva decât să ne afecteze şi mai mult. Aşadar, cu ocazia Zilei Internaţionale fără Tutun vă îndemn la un moment de reflecţie, unul care să vă determine să reduceţi consumul de ţigarete şi de ce nu, în cel mai fericit caz, să renunţaţi la ele. În ordinea priorităţilor, pe primul loc ar trebui să stea sănătatea şi fericirea noastră. Renunţând la fumat, suntem cu un pas mai aproape de acest diziderat!

                                                              ***

Dr. Adriana Rădulescu, medic pneumolog Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu: La 50 de ani, fumătorul are capacitatea respiratorie a unui nefumător la vârsta de 75 de ani

„Fumatul este o boală prin complicațiile și efectele nocive pe care le are asupra stării de sănătate. Fumatul provoacă mai multe decese decât consumul de droguri ilegale, accidentele de circulație, sinuciderile și decesele prin SIDA la un loc. Bolile cauzate de fumat nu respectă niciun organ. Cele mai frecvente afecțiuni cauzate de fumat sunt cancerul bronho-pulmonar (90% din decesele prin această formă de cancer au drept cauză fumatul), BPOC – bronhopneumopatia obstructivă cronică (80% dintre pacienții cu BPOC sunt fumători), bolile cardio-vasculare, astmul bronșic, infertilitatea, diabetul, degenerescența maculară. La 50 de ani, fumătorul are capacitatea respiratorie a unui nefumător la vârsta de 75 de ani. Fumul de țigară conține 200 de substanțe toxice, din care 50 cancerigene, precum acetonă, amoniac, acid cianhidric, acid sulfuric, plumb, crom, mercur. Decideți, așadar, să prețuiți sănătatea! ”

                                                        ***

 Vasile Spinean (Președinte Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu între anii 2017 – 2021): Fumatul reprezintă un real pericol pentru sănătatea proprie! Orice mesaj care ajută fumătorul să înțeleagă că fumatul reprezintă un real pericol pentru sănătatea proprie și să perceapă modul în care-i vulnerabilizează pe cei din jur, poate oferi motivația necesară pentru abandonarea acestui viciu.

Pentru a obţine mai multe informaţii despre cancerul la plămâni, continuă să fumezi.”(Asociaţia Plămânilor din Columbia Britanică). În opinia mea, demersul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu este salutar, cu atât mai mult în această perioadă, în care pandemia ne-a oferit o lecție amară și am conștientizat cu toții că trebuie să așezăm sănătatea  în prim-planul preocupărilor noastre, ca principiu de viață. Orice mesaj care ajută fumătorul să înțeleagă că fumatul reprezintă un real pericol pentru sănătatea proprie și să perceapă modul în care-i vulnerabilizează pe cei din jur, poate oferi motivația necesară pentru abandonarea acestui viciu.Cu atât mai mult, promovarea unui stil de viață sănătos poate conduce la degrevarea sistemului sanitar de cheltuielile generate de tratamentul afecțiunilor cauzate de fumat, fondurile putând fi redirectionate, eficient, pentru prevenirea și tratarea altor afecțiuni. Multă sănătate tuturor!

                                 

                                                         ***

Răzvan Biriș, Director „Crucea Roșie” Sibiu: Atunci când ne îmbolnăvim din cauza fumatului, pierdem timp prețios alături de cei dragi

Citeam de curând un studiu care demonstra impactul unor mesaje scrise direct pe țigări , de genul „minute din viață pierdute”. Îndemnurile de renunțare la fumat au căpătat de-a lungul timpului tonalități imperative dintre cele mai diverse, dar cred că undeva tindem să blocăm exact adevărurile care ne dor. Iar adevarul este acesta: că atunci când ne îmbolnăvim din cauza fumatului, pierdem timp prețios alături de cei dragi, că aerul e oricum poluat – și e de-a dreptul dureros să adăugăm cantități noi de toxine în mediul înconjurător, că banii cheltuiți pe țigări ar putea fi transformați într-o masă caldă pentru cineva aflat în nevoie. Poate ar trebui să ne gândim puțin la toate astea atunci când punem în coșul de cumpărături un nou pachet de țigări. Sau atunci când decidem să ne aprindem o țigară în preajma copiilor noștri, a părinților sau a prietenilor nefumători.”

                                                

***

 

Locotenent colonel Lucian TREFAȘ, Inspector Șef ISU Sibiu: Pompierii militari luptă zi de zi pentru apărarea vieții și bunurilor cetățenilor în diversele situații de urgență apărute. Luptă și tu pentru sănătatea plămânilor tăi prin evitarea fumatului! 

Ultimul an ne-a readus în atenție, tuturor, importanța deosebită pe care trebuie să o acordăm sănătății. Pompierii militari luptă zi de zi pentru apărarea vieții și bunurilor cetățenilor în diversele situații de urgență apărute. Luptă și tu pentru sănătatea plămânilor tăi prin evitarea fumatului! Doar prin deprinderea unor obiceiuri sănătoase putem dobândi o viață plină de vitalitate.”

 

***

Dumitru Budrala, Fondatorul și Directorul Festivalului Astra Film: Vă îndemn să vă luați un angajament față de dumneavoastră înșivă: Promiteți-vă să renunțați la fumat!

În calitate de fost fumător, în anii ’90, pot să vă spun că renunțarea la tutun este posibilă. Cu voință, categoric se poate să scapi de acest obicei nociv și totodată costisitor. Cred că este suficient să ne dăm seama cât de mult ne afectează fumatul atât sănătatea proprie, cât și pe a oamenilor dragi din jurul nostru. Fiecare dintre noi este responsabil să acționeze la timp pentru a-și păstra sănătatea și energia. Așa că vă îndemn să vă luați un angajament față de dumneavoastră înșivă: Promiteți-vă să renunțați la fumat!

 

***

 

Ciprian Ștefan, Director Complexul Muzeal ASTRA Sibiu: Sibieni, vă recomand să renunțați la fumat, fiindcă puteți face asta! Să fim sănătoși! 

Când fumam țigări trăiam cu impresia că am timp de câștigat. Spre exemplu la unele discuții în particular, aveam senzația că mai pot trage de timp fumând, până să dau un răspuns atent formulat. De fapt, în ceastă privință lucrurile stau exact pe dos – consider că pierzi din timpul tău dacă fumezi și încerci să inhalezi tot acel fum. Eu, unul, îi felicit pe toți cei care au avut curajul să renunțe și să nu se lase apoi ispitiți, fiindcă aici intervin multe alte aspecte, chiar și de ordin psihologic. Sunt de părere că un astfel de test poate fi unul decisiv pentru propria viață. Eu am ales acest drum și nu am nici un regret. Adevărata putere este a celui care poate controla o astfel de decizie asumată și implicit toate rigorile care se impun în astfel de cazuri. Am renunțat la fumat fiindcă vreau să mă bucur sănătos de fenomenul ASTRA și apoi să îmi văd familia fericită. Prin urmare, sibieni vă recomand să renunțați la fumat, fiindcă puteți face asta! Să fim sănătoși! 

 

                                                      ***

 

Adrian Tibu, Manager Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu: Descurajarea fumatului ar trebui să reprezinte o prioritate publică!”

Sănătatea fiecăruia dintre noi reprezintă cel mai de preț cadou pe care ni-l putem oferi atât nouă, cât și celor din jurul nostru. Într-o lume tot mai fragilă, în care libertatea e tot mai des condiționată de sănătatea fiecăruia dintre noi, descurajarea fumatului ar trebui să reprezinte o prioritate publică. Nu am fumat niciodată și mă simt foarte bine așa!

                                                               ***

 

Silvia Macrea, Manager Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu: Vă îndemn ca împreună să renunțăm la fumat, timp de o zi, de două zile sau zece zile, căci fiecare zi este un câștig pentru sănătatea noastră

În fiecare an, trăiesc ziua de 31 mai cu emoții: căci este Ziua Mondială fără Tutun, iar eu, trebuie să recunosc, sunt fumătoare. Sunt pe deplin conștientă că fumatul nu este sănătos și are efecte devastatoare asupra organismului uman. De aceea în 31 mai răspund provocării de a nu fuma pentru cel puțin 24 de ore! Nu este ușor, dar nu este nici imposibil! Așa că vă îndemn ca împreună să renunțăm la fumat, timp de o zi, de două zile sau zece zile, căci fiecare zi este un câștig pentru sănătatea noastră. Iar împreună, susținându-ne reciproc, putem reuși! Mă bucur că la Sibiu, oraş ce respiră prin cultură, sunt promovate campanii menite să  sensibilizeze populația cu privire la  beneficiile renunțării la fumat. În calitate de manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, felicit Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu pentru această inițiativă și mă alătur demersului de conștientizare a populației Sibiului vizând pericolul pe care fumatul îl reprezintă pentru sănătate, atât pentru fumători, cât și pentru cei din preajma lor.

 

***

 

Ovidiu Dragoman, Manager al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu: Este mult mai ușor să le eviți de la început, decât să fii nevoit să renunți

 „Din păcate, renunțarea la consumul de tutun nu este un lucru simplu, odată ce se instalează obiceiul de a fuma. Eu însumi sunt fumător și vă pot spune că, dacă aș putea să dau timpul înapoi, nu aș mai alege țigara ca modalitate de relaxare. De aceea, doresc să transmit un mesaj tinerilor, pe care îi îndemn să nu cadă pradă acestei dependențe și să evite expunerea chiar și la fumatul pasiv, deoarece ne afectează la nivelul tuturor organelor corpului, inclusiv la nivel cerebral. Este mult mai ușor să le eviți de la început, decât să fii nevoit să renunți.”

                               

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si